Pentru sute de familii din cartierul sucevean Burdujeni, din zona străzilor Păcii, Tineretului și Amurgului, căldura a lipsit din apartamente timp de mai multe săptămâni, de la pornirea sistemului de termoficare și până acum având parte de calorifere calde doar vreo două-trei zile.
În rest, locuitorii a 12 blocuri racordate la punctul termic Cuza Vodă 1 au înfruntat frigul care cum a putut – cu mai multe haine pe ei, cu aragazele deschide, deși este nesănătos și periculos, sau cu radiatoare electrice.
„Din cauza diferențelor de temperaturi din această perioadă și a consumurilor fluctuante, multe repartitoare fiind închise temporar, ne-am confruntat cu foarte multe avarii, în tot orașul. Oricât am tras cu echipele de intervenție, sunt zone unde nu am avut când ajunge, iar când au intervenit la avariile de pe Cuza Vodă 1, după câteva zile a cedat din nou conducta, în alte părți. Ne-am apucat de lucrări cu toate forțele pe zona Burdujeni și sunt șanse mari să reluăm furnizarea chiar de luni seara”, a spus luni dimineață directorul Thermonet Suceava, Mugur Corlățan.
Din fericire pentru cei care au avut de stat în frig o perioadă atât de îndelungată, furnizarea căldurii a fost reluată aseară, deși nu se știe pentru cât timp.
„Conductele din acea zonă au un grad de uzură foarte avansat. Sunt măcinate efectiv, la fel și în alte zone ale orașului. Avem zone unde până nu am înlocuit zeci de metri de conductă, chiar și peste 40 de metri la un loc, nu am reușit să pornim furnizarea căldurii, pentru că tot apăreau avarii din aproape în aproape”, a menționat directorul Thermonet, care recunoaște că există oricând riscul de a se produce o nouă avarie la blocurile de pe acea ramură a punctului termic Cuza Vodă 1.
După ce vor rezolva avariile pe care le mai au încă în planul de lucru pe Burdujeni – vreo 4-5, dar care afectează un număr mai mic de consumatori, echipele Thermonet vor avea de intervenit în zona Areni, unde au apărut recent probleme.
Conform celor de la societatea de termoficare a Sucevei, numărul de avarii va scădea odată cu stabilizarea temperaturilor exterioare – mai ales că se anunță o perioadă friguroasă, în curând, încât nu vor mai fi nici așa mari fluctuațiile de consum din sistem, care fac ca vechile conducte, uzate, să cedeze în punctele mai slabe.