Marii datornici către Termica, care au fost acționați în judecată de către asociațiile de proprietari, se pot trezi oricând cu executorii judecătorești la ușă.
La ședința de ieri cu asociațiile de proprietari, conducerea Termica a anunțat că anul trecut au fost puse în practică aproape o sută de executări silite, iar multe altele vor fi duse la îndeplinire și anul acesta.
„Nu e o soluție facilă, majoritatea executorilor judecătorești nu dau curs acestor solicitări, din zece cu care am discutat, doar doi au acceptat să o facă. Dar, până la urmă, s-au recuperat astfel 500.000 lei, din cei 1,1 milioane de lei, care erau ținta acestei recuperări”, a precizat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu.
Acesta a adăugat că deja sunt finalizate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a altor 45 de titluri executorii și se lucrează pentru executarea silită a altor o sută de debitori de la o asociație mare.
„Problema e că aceste proceduri durează mult, poate mai mult decât poate creditorul aștepta”, a adăugat Ovidiu Dumitrescu, care spune că cea mai bună soluție ar fi ca oamenii să își achite datoriile, înainte de a se trezi cu titluri de executare silită pentru locuințele lor.
Puse în practică
Sute de executări silite pentru restanțe de zeci de miliarde de lei vechi la Termica
