Militarii morți în cele două războaie mondiale au fost comemorați ieri, la Cimitirul Eroilor de pe Dealul Buzău din comuna Vama, cu o ceremonie religioasă impresionantă la care au participat oficiali și localnici. Slujba religioasă a fost susținută de un sobor de trei preoți și a fost consacrată pomenirii eroilor vămeni căzuți pretutindeni, dar și celor străini, cunoscuți și necunoscuți, înhumați în cimitirele din comună. Este vorba despre 143 de ostași români, ruși, austrieci și unguri, căzuți la Pleșa și Poiana Micului și îngropați în Cimitirul Eroilor, dar și despre vămenii care s-au jertfit în războaie pretutindeni, 181 în prima conflagrație mondială și 55 de morți în al Doilea Război Mondial. Potrivit precizărilor primarului comunei, Nicolai Baltag, în localitate există și alte mici cimitire cu eroi, la Doabra, Strâmtura-Brazi și Runc, toate îngrijite de localnici, mai ales de elevi.
Ceremonia a marcat și împlinirea a opt decenii de existență a capelei din Cimitirul Eroilor de pe Dealul Buzău, o bisericuță în miniatură, construită în prezent din lemn, în stil bucovinean. Cimitirul și capela au fost construite inițial de Ioan Mihalache, un fost pădurar. Capela mică a rezistat până în 1944, când a fost distrusă de armata sovietică. A fost refăcută în 1947, dar ulterior autoritățile comuniste nu au mai permis derularea ceremoniilor religioase.
Localnicul Mircea Morari ne-a povestit că locul “a fost lăsat ca o păscătoare până în 1971”, când capela a fost din nou refăcută, dar nu s-au putut ține slujbe în ea până în 1986. Din 1986, un comitet de gospodari localnici cu suflete mari, coordonat de veteranul de război Teodor Lupașcu, s-a ocupat de noi lucrări la capelă și cimitir, iar în 1987 a avut loc chiar sfințirea lăcașului. Ultima refacere, a cincea, care a adus capela în forma de azi, a avut loc în 2006.
“Cimitirul de pe Dealul Buzău și capela de acolo sunt locul unde vămenii vin în fiecare an să-i cinstească pe eroii căzuți. Este de 80 de ani locul în care sufletele celor secerați de război își caută pacea eternă. Încercăm să păstrăm și să amenajăm un loc tihnit și îngrijit, demn de memoria unor eroi care au căzut și pentru noi”, ne-a spus primarul Baltag.