17-25 ianuarie

Sute de elevi și angajați din învățământul sucevean, confirmați cu SARS-CoV-2

Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, inspectorul școlar Ioan Cezar Anuței

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a transmis marți, 25 ianuarie, care este situația cazurilor confirmate cu Covid-19 în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Suceava.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, inspectorul școlar Ioan Cezar Anuței, a declarat că,în perioada 17-25 ianuarie, au fost confirmați cu Covid-19, și sunt cazuri active la data de 25 ianuarie, 211 elevi din școlile sucevene.
De asemenea, au fost confirmate cu SARS-CoV-2, în perioada 17-25 ianuarie, și 127 de cadre didactice, 12 persoane care fac parte din personalul didactic auxiliar din învățământul sucevean și 11 persoane care fac parte din personalul nedidactic. Din cauza acestor îmbolnăviri, și-au suspendat activitatea cu prezență fizică și au trecut la învățământ online 42 de clase/grupe de la: Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava,Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava,Colegiul Tehnic Rădăuți, Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava, Grădinița cu Program Prelungit ”La Piticul Vesel” Suceava, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni, Școala Gimnazială „Bogdan Voda” Rădăuți, Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți, Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava,Școala Gimnazială „Ion Creanga” Suceava, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Fălticeni,Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret, Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava.

Recomandări

Un proiect pentru prevenirea violenței în școli propulsează un elev sucevean în competiția națională „Tânărul Ambasador”

Elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, din nou pe podium, la Concursul județean „Locuri, Oameni, Valori”

Acțiuni aproape zilnice ale poliției pentru prevenirea violenței în școli: controale prin baruri, dar și ședințe cu elevii

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.