Parcul central al municipiului Suceava a devenit de luni un „teatru de război” între angajații Primăriei și sutele de ciori care și-au făcut cuib în copaci, deranjând lumea cu larma și mizeria făcută.
Tocmai de aceea, municipalitatea suceveană a declanșat acum „Operațiunea Cioara”, folosindu-se de un utilaj special, cu braț telescopic, care se ridică la o înălțime de 22 de metri.
Cu ajutorul acestuia au fost doborâte în prima zi peste 200 de cuiburi de ciori, iar ieri peste 150, în plus fiind curățate și crengile uscate din copaci.
“Am demarat acum această acțiune, pentru că mai devreme nu am dispus de un asemenea utilaj performant, cu care să putem lucra la o înălțime atât de mare. Am încercat și cu alpiniști, dar ne-a fi costat mult prea mult. Acum am găsit de închiriat acest utilaj, cu care ne facem treaba foarte repede. După ce finalizăm parcul și alte zone sensibile din municipiu, vom extinde operațiunea de alungare a ciorilor și la parcul Spitalului Județean”, a declarat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
Problema ciorilor care s-au aciuat în diverse zone ale municipiului Suceava nu a putut fi rezolvată până acum nici cu vânătorii, care au fost chemați an de an, în urma unei “partide de vânătoare” de ciori fiind doborâte maxim 30 de exemplare, restul revenind la cuiburile lor în scurt timp.