Sute de credincioși din comuna Bogdănești, dar și din localități limitrofe, au fost prezenți ieri, în prima zi din luna mai, zi care a radiat de lumină, de mireasmă de flori proaspete, de sunet de bucium, la resfințirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” Bogdănești I.
Marea bucurie de a-și vedea visul împlinit, după osteneală și jertfă, de a-și vedea biserica resfințită, la terminarea picturii interioare, a fost încununată de prezența ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care, împreună cu un sobor impresionant de preoți, a oficiat slujba arhierească.
Cu prilejul resfințirii bisericii, la Bogdănești au fost aduse spre închinare Sfintele Moaște de la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț. Credincioșii vor avea posibilitatea cel puțin trei zile să treacă prin Sfântul Altar, să se închine la Sfânta Masă. Răspunsurile la strană, pe tot parcursul slujbei arhierești, au fost date ieri de corul „Bogdana”, condus de cântărețul Mihai Airinei.
Costume naționale, flori, steaguri tricolore
ÎPS Pimen a fost întâmpinat la Bogdănești cu pâine și sare, după cum este tradiția, condus până la biserică de călăreți îmbrăcați în straie populare, în sunet de buciume și clopote. Zeci de copii din comună, îmbrăcați tot în costume naționale, care purtau în mâini buchete de flori proaspete, i-au urat bun venit înaltului ierarh, dar și oaspeților, preoți și diaconi, veniți la resfințirea bisericii.
În timp ce soborul de preoți a intrat în biserică pentru a face pregătirile necesare slujbei de resfințire a bisericii, o fanfară din Fălticeni a intonat câteva cântece patriotice, alternând cu sunetele buciumașilor.
Poarta bisericii, dar și scena în curtea parohiei, unde s-a oficiat Sfânta Liturghie din Duminica Tomei, care a urmat momentului de resfințire a bisericii (stropire cu agheasmă, ungerea cu mir, înconjurarea bisericii, citirea mai multor evanghelii), au fost ornate de săteni cu cetină de brad, cu flori, iar în câteva locuri, din patriotism și respect pentru glia strămoșească, au pus steaguri tricolore. După terminarea Sfintei Liturghii, un grup de elevi din Bogdănești, mici violoniști, îndrumați de învățătorul Ion Costîn, a susținut un scurt program artistic. Ei au pregătit și câteva piese religioase, solistă fiind eleva Alexia Ursuțu.
Scurt istoric
Părintele Marcel Ursuțu, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” Bogdănești I, ne-a spus că locașul de închinăciune, pe care cu dragoste și evlavie îl păstorește de nouă ani, este așezată în partea de nord a comunei Bogdănești, pe malul stâng al pârâului Râșca. „Satul și comuna Bogdănești fiind prea răspândite pentru o singură biserică, încă din anul 1937 s-a pus temelia acestei biserici, sub păstorirea preotului Mihai Cârlănescu. Din anul 1942 până în anul 1955, fiind paroh preotul Ioan Alexandrescu, s-a continuat construcția bisericii și a fost sfințită de către ÎPS Mitropolit Sebastian. Biserica este construită din lemn, în formă de cruce trilobară, la exterior căptușită cu scândură și acoperită cu tablă. Pe acoperiș sunt două turle mari, una pe pridvor, unde este și clopotniță, iar a doua pe naos, constituind turla centrală”, ne-a dat câteva detalii despre istoricul bisericii preotul Ursuțu.
Slujitori ai bisericii, de-a lungul anilor
Pictura veche a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” a fost executată în tempera de către pictorul Constantin Negrescu. Deși este o construcție relativ nouă, biserica prezintă un interes deosebit prin sculptură – catapeteasma și strana Maicii Domnului –, executată de Petru Constantin, din satul Poiana Brusturi. Din anul 1955 și până în prezent au slujit la altarul acestei biserici preoții Ioan Alexandrescu, în timpul căruia s-a sfințit biserica, urmat de preotul Mihai M. Cârlănescu, din 1955 până în 1958. Din 1958 până în 1960, a slujit la această biserică preotul Ioan Cîrneală, iar din anul 1960, desființându-se parohia Bogdănești II, biserica a devenit filială, fiind deservită tot de preotul Ioan Alexandrescu, parohul parohiei Bogdănești I. Din anul 1967 până în 2002, la această biserică au mai slujit preotul Cojocaru și preotul Gheorghe Loghinoaia. Din vara anului 2002, a fost hirotonit la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Bogdănești I preotul Marcel Ursuțu.
Biserica a suferit o schimbare radicală
Începând cu anul 2003, în curtea bisericii s-au înălțat două praznicare cu mansardă și o bucătărie. Cu ajutorul credincioșilor și prin implicarea directă a părintelui Ursuțu, din anul 2007 și până în prezent biserica a fost acoperită cu tablă, vopsită, s-a înlocuit vechea tâmplărie cu termopan, s-a pus încălzire centrală și a fost repictată integral de către preoții Gabriel Ciofu și Daniel Ciofu. „Pe lângă acestea, s-a construit un lumânărar, s-a refăcut gardul bisericii și s-a săpat o nouă fântână. Toate lucrările au fost realizate prin contribuția credincioșilor din Bogdănești și din împrejurimi. Astăzi biserica arată ca o adevărată casă a lui Dumnezeu, vorbind oricărui vizitator despre vrednicia și credința oamenilor din Bogdănești”, ne-a spus preotul Marcel Ursuțu.
Admirație și respect pentru oamenii apropiați de biserică
Pentru că nimic nu se face fără ajutorul lui Dumnezeu, care lucrează prin oameni, parohul bisericii din Bogdănești, resfințită ieri, a ținut să mulțumească oamenilor care l-au ajutat atât de mult pentru ca biserica să arate ca „mireasa lui Hristos”. Din primele zile de slujire, ne-a mai spus parohul, a simțit o dorință a oamenilor de a reînvia locul acesta. Toate lucrările le-a făcut împreună cu oamenii, cu drag, știind că este biserica în care cu toții s-au botezat. „În acești nouă ani de împreună slujire, prin lucrările continue de la parohie ne-am cunoscut mai bine, preot și credincioși, ne-am apropiat sufletește unii de alții și ne-am dat seama că numai împreună putem realiza lucruri înălțătoare spre slava lui Dumnezeu. Este o mare bucurie să vezi un lucru sfânt dus la bun sfârșit. Când am venit în parohie, după perioada de practică de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, după hirotonie, ÎPS Pimen mi-a amintit de cuvintele psalmistului David: «râvna casei Tale m-a mâncat», pregătindu-mă pentru viața de parohie, care presupune o continuă jertfă. Astăzi mi-am dat seama că numai prin muncă și implicare poți avea mulțumiri sufletești pe care numai Dumnezeu le știe. Deși s-a încheiat un capitol din viața parohiei noastre, îmi doresc să continuăm lucrările la «biserica» din sufletele fiecăruia dintre noi, prin fiecare Sfântă Liturghie pe care o vom săvârși de acum înainte”, ne-a mărturisit preotul Ursuțu.
În memoria părintelui Ioan Alexandrescu
În curtea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, ctitorită în mare parte de preotul Ioan Alexandrescu, se află mormântul acestuia și cel al soției sale, Paulina Alexandrescu. De dincolo de nori, din lumea nevăzută, dar mereu prezentă în sufletele celor rămași pe pământ, cu siguranță o licărire de lumină va străluci în inima părintelui Alexandrescu, care se bucură că ceea ce el a clădit nu s-a distrus, ci, dimpotrivă, a înflorit. Biserica arată, la ceas de sărbătoare, ca o „mireasă a lui Hristos”.
Nici mormintele părintelui Alexandrescu și al soției sale nu au fost neglijate de comunitatea din Bogdănești.
În ziua resfințirii bisericii, mormintele celor doi erau împodobite cu flori, cu crengi înmugurite, chiar și cu ouă roșii, așezate într-un coș împletit, semn că încă ne aflăm în perioada sărbătorii Paștelui. Candelele erau aprinse, iar mulți dintre credincioșii aflați la slujba arhierească se opreau preț de o clipă în fața mormintelor, făceau semnul crucii și spuneau în șoaptă: „Dumnezeu să-i odihnească în pace!”.