Cronica religioasă

Sute de credincioși, prezenți la Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava



Credincioși la slujbă
Credincioși la slujbă

Sute de credincioși au fost prezenți ieri la Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, ocrotită de Sfântul Ioan cel Nou. La finalul slujbei, s-a făcut pomenirea eroilor neamului, iar apoi a avut loc procesiunea cu prapuri, cruci și icoana Sfântului Ioan, la izvorul unde, în fiecare an, se săvârșește Agheasma mică.
La ora 12:00, în fața statuii „Bucovina înaripată”, din centrul municipiului Suceava, s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării. Aseară, începând cu ora 17:00, în incinta Cetății de Scaun a Sucevei a avut loc concertul „Cântece și poezii românești”. La eveniment a participat și ÎPS Pimen, însoțit de preoții consilieri și de protopopi. Concertul a fost încheiat cu un recital al elevilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava.