– Un fragment din moaștele Sfîntului Nicolae se află în biserica din curtea spitalului vechi
Bisericile care poartă numele Marelui Ierarh Nicolae au fost ieri neîncăpătoare pentru sutele de credincioși care au dorit să-și pomenească morții sau să se roage pentru cei vii care poartă numele Sfîntului Nicolae (derivate din acest nume), sau au dorit doar să se închine Sfîntului, și să-i aducă mulțumiri pentru darurile aduse. La Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din curtea Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, încă de la primele ore ale dimineții s-au adunat zeci de credincioși în locașul de închinăciune (locaș unde se află fragmente din moaștele a peste 60 de sfinți, printre care și a Sfîntului Nicolae), pentru a participa la Sfînta Liturghie oficiată de părintele misionar Constantin Diaconașu, împreună cu un sobor de preoți. Cu o seară înainte de această sărbătoare creștină, luni seară, la Vecernie, a participat și ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a ținut un cuvînt de învățătură despre minunile și despre viața Sfîntului Nicolae în prezența mai multor credincioși, mulți dintre ei bolnavi internați la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Credincioasele au adus ieri la biserică, în semn de jertfă, colaci, colivă, vin și fructe, atît pentru pomenirea celor adormiți, cît și pentru cei vii care poartă numele de Nicolae. După sfințirea bucatelor cu agheasmă, acestea au fost împărțite săracilor. În fața raclei în care sînt așezate moaștele sfinților, un loc special amenajat unde ard permanent candele și unde cununile de brad îți vestesc venirea Crăciunului, s-a citit de către preoți Acatistul Sfîntului Nicolae, după care, unul cîte unul, credincioșii și-au aplecat genunchii și s-au închinat sfinților. Tot în această biserică se află și Icoana Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni, care a lăcrimat de două ori în biserică. Părintele Diaconașu ne-a spus că „Sfîntul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți venerați de noi, creștinii ortodocși, și nu numai. Despre Sfîntul Ierarh Nicolae se știe că a excelat prin milostivirea sa, lui i-a păsat de semenii săi, i-a ajutat mereu pe cei săraci. Poate fi un exemplu pentru noi, pentru că trebuie să învățăm să fim și noi generoși, mărinimoși, să venim în întîmpinarea celor care au nevoie de ajutorul nostru. Astăzi este ziua în care nu trebuie doar să așteptăm daruri, ci să și oferim din puținul nostru celor care nu au. Să ne amintim mereu de viața Sfîntului Nicolae și să încercăm să trăim și noi asemeni sfîntului, în iubire, în milostenie și cu grijă față de aproapele”. Foarte mulți credincioși au participat ieri și la Biserica „Sfîntul Nicolae”, de lîngă Cinematograful „Modern”, unde, de asemenea, preoți și enoriași, deopotrivă, au cinstit această zi cu post și rugăciune.