Prevenire

Sute de copii și părinți au participat la un curs de educație rutieră

Acțiunea ”Verde la educație pentru circulație” organizată de Poliția Română

Peste 500 de copii și aproape 300 de părinți au participat sâmbătă la un curs de educație rutieră. În cadrul acțiunii, denumite ”Verde la educație pentru circulație” și organizate de Poliția Română, participanții au avut ocazia să învețe cum trebuie să se comporte ca pietoni și cum pot preveni accidentele rutiere.
În cadrul acțiunii de instruire au participat copii cu vârste între 4 și 10 ani. Aceștia au fost invitați să participe la cursurile organizate în parcările unor magazine din întreg județul. Au participat 20 de polițiști rutieri și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, care au organizat activități interactive cu copiii. Alături de părinți, cei mici au aflat de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către școală, locul de joacă sau către casă, inclusiv semnificația semnelor de circulație.
În cadrul cursului au fost organizate orășele miniaturale, unde copiii au aplicat cele învățate de la polițiști, pentru a demonstra că pot deveni pietoni responsabili. Cei mai tineri participanți la trafic au fost răsplătiți cu premii și cu materiale informative privind regulile de circulație, toți copiii participanți primind cărți de educație rutieră, orare școlare, brățări fosforescente și dulciuri. În cadrul evenimentului, polițiștii suceveni au finalizat campania ”Recapitulare la Siguranță”desfășurată în perioada 1 – 23 septembrie, desfășurată la început de an școlar cu scopul aprofundării de către tineri a regulilor de conviețuire socială și însușirea unui comportament preventiv.

Sute de copii și părinți au participat la un curs de educație rutieră
Sute de copii și părinți au participat la un curs de educație rutieră
Sute de copii și părinți au participat la un curs de educație rutieră
Sute de copii și părinți au participat la un curs de educație rutieră
Sute de copii și părinți au participat la un curs de educație rutieră
Sute de copii și părinți au participat la un curs de educație rutieră
Acțiunea ”Verde la educație pentru circulație” organizată de Poliția Română
Acțiunea ”Verde la educație pentru circulație” organizată de Poliția Română

Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Angajații din școli, chestionați cu privire la măsurile din educație și participarea la proteste sau greve

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”