Eveniment

Sute de copii din Suceava, Neamț și Botoșani au participat la Festivalul de folclor “Sărbătoarea de sub brazi” din Adâncata

Festivalul “Sărbătoarea de sub brazi” a ajuns la ediția a 13-a

Comuna Adâncata a găzduit, la finalul săptămânii trecute, a 13-a ediție a Festivalului concurs interjudețean de folclor “Sărbătoarea de sub brazi”. Eveniment de tradiție în comuna Adâncata, festivalul a beneficiat anul acesta de prezența a aproximativ 50 de grupuri de dansatori și interpreți de la unități de învățământ din trei județe, Suceava, Botoșani și Neamț. În total, peste 300 de copii au dansat și au cântat pe scena Căminului Cultural din Adâncata, modernizat în totalitate printr-un proiect finanțat cu fonduri europene. Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de primarul din Adâncata, Viorel Cucu, și de directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Băncescu”, Eduard Marius Muntianu. În cuvântul său, Eduard Marius Muntianu a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui festival, precum și participanților veniți de la școlile din cele trei județe. Directorul Școlii Gimnaziale Ioan Băncescu a evidențiat contribuția sponsorilor pentru organizarea evenimentului, respectiv primarul comunei, Viorel Cucu, dar și Ion Barariu, Dorel Alucăi și Anca Pintilei.
La rândul său, primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a spus că este extrem de bucuros că Festivalul “Sărbătoarea de sub brazi” poate avea loc din nou după perioada pandemiei de coronavirus. Viorel Cucu a evidențiat faptul că după modernizare și reabilitare, Căminul Cultural oferă cele mai bune condiții pentru organizarea evenimentelor culturale din comună. “Sunt onorat să pot deschide a 13-a ediție a acestui festival deoarece dacă timp de doi de pandemie nu am reușit să continuăm evenimentul, astăzi avem un cămin cultural modernizat cu fonduri europene și ne putem desfășura toate activitățile culturale. Avem un cămin cultural deschis pentru toate evenimentele culturale și cu siguranță că aici avem condiții deosebit de bune”, a declarat Viorel Cucu. El a ținut să le mulțumească în mod special membrilor juriului, precum și cadrelor didactice și părinților copiilor care au participat la festival.
În finalul ceremoniei de deschidere, directorul școlii din comună i-a oferit primarului din Adâncata o diplomă pentru sprijin acordat în organizarea Festivalului “Sărbătoarea de sub brazi”. Evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” din Adâncata, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și cu sprijinul Primăriei Adâncata.

Festivalul “Sărbătoarea de sub brazi” a ajuns la ediția a 13-a
Festivalul “Sărbătoarea de sub brazi” a ajuns la ediția a 13-a
Festivalul “Sărbătoarea de sub brazi” a ajuns la ediția a 13-a
Festivalul “Sărbătoarea de sub brazi” a ajuns la ediția a 13-a
Festivalul “Sărbătoarea de sub brazi” a ajuns la ediția a 13-a
Festivalul “Sărbătoarea de sub brazi” a ajuns la ediția a 13-a

Recomandări

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

Festivalul Național de Folclor „Bucovina, Mândră Floare!”, pentru tineri interpreți cu vârste între 18 și 25 de ani

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Peste 500 de cavaleri, domnițe și păpușari, din opt țări, vor participa la parada cu făclii, în prima zi a Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare”