Distracție de 1 Iunie

Sute de copii au sărbătorit Ziua Copilului la Shopping City

Shopping City Suceava, locul preferat de distracție pe 1 Iunie

În perioada 1-2 iunie, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Shopping City Suceava a devenit locul preferat de distracție a câtorva sute de copiii.
Pe parcursul celor două zile, cei mici au participat la concursuri de desene pe asfalt, karting, precum și la ateliere de creație, handmade sau de pictură pe față. În plus, atât copiii, cât și părinții sau bunicii care i-au însoțit s-au putut bucura de un adevărat spectacol oferit de elevii de la școlile din municipiu și de la Palatul Copiilor, dar și de școala de dans Fly Dance Suceava.
Sâmbătă, pe 1 Iunie, o serie de copii talentați de la școlile din municipiul Suceava s-au întrecut în cadrul unui concurs între școli. Activitățile s-au desfășurat sub forma unui program artistic în cadrul căruia copiii și-au demonstrat aptitudinile muzicale, actoricești, dar și de buni dansatori. În plus, cei mai mici dintre copii au defilat în cadrul prezentărilor de modă oferite de magazinele din Shopping City: Evel Mod, Fox, Killtec, Champion și Takko Fashion.
Cele mai bune programe artistice prezentate de școli în cadrul evenimentului au fost premiate de Shopping City Suceava. Astfel, locul I – un cec în valoare de 1.500 de lei – a fost câștigat de Școala Gimnazială ”Miron Costin” din Suceava, locul al II-lea – un cec în valoare de 1.000 de lei – a revenit Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, iar premiul special – un cec în valoare de 500 de lei – a fost câștigat de Școala Populară de Arte ”Ion Irimescu”.
Duminică, 2 iunie, distracția a continuat la Shopping City, copiii participând la sesiuni de pictură pe față și jocuri, având totodată liber la vizionat filme 3D, la 3D Café din zona de food din incinta Shopping City Suceava.
Fundația Ana și Asociația Juventus au organizat o tombolă cu premii la fiecare oră, așa încât cei prezenți la eveniment au avut șansa de a câștiga numeroase premii. De altfel, pe parcursul celor două zile, sute de premii au fost acordate din partea Carrefour, Baumax, Alexandria Librării, Champion, 3D Café, Pistei de karting Tokyo Drift, Fundației Ana, Asociației Juventus, Harivex, Ferovali, Adria, precum și a revistei Cutezătorii.

Recomandări

1.000 de ghiozdane pentru elevii din localitățile sinistrate și pentru copii din familii defavorizate

Shopping City Suceava, partener al campaniei umanitare pentru copiii afectați de inundații, deschide un nou punct de colectare