Situație

Sute de cadre didactice vor rămâne fără catedră



Din anul școlar viitor, sute de cadre didactice, și în special cele din învățământul primar, vor deveni șomere. Catedrele multor educatori, învățători, dar și profesori din județ vor intra în restrângere de activitate. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „dispar posturile din învățământ, iar acesta este efectul scăderii ratei natalității, dar și al plecării multor elevi în străinătate, acolo unde lucrează părinții lor”. Deși la Inspectoratul Școlar Suceava nu s-a făcut încă o evidență exactă a numărului de profesori care de la anul vor rămâne fără catedră, inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc susține că este vorba de sute de cadre didactice care vor fi în această situație. Hrenciuc a declarat că „învățătorii aflați în această situație își vor pierde posturile, iar profesorilor, fie le vor fi reduse la jumătate numărul de ore, fie își vor pierde întreaga catedră”. Pentru a se stabili care dintre profesorii și învățătorii unei școli vor intra în restrângere de activitate, Daniel Hrenciuc a precizat că „se va organiza o evaluare a tuturor cadrelor din școală care predau disciplina ce urmează să intre în restrângere, iar în funcție de punctajul la evaluare, de vechimea în muncă și de gradul didactic al fiecăruia, se va stabili și persoana care va pierde postul”. Dascălii care vor fi în această situație își vor face dosar de participare la ședințele publice pentru atribuire de posturi vacante, ședințe organizate de IȘJ, și pe baza unui punctaj, și a posturilor care vor fi libere în învățământ, acestor profesori li se vor da alte ore.