Frumoasele împrejurimi ale orașului Gura Humorului au devenit sâmbătă atracția câtorva sute de bicicliști, care, pornind de la baza pârtiei Șoimul, au parcurs trei trasee, cu grade diferite de dificultate, cel mai complex având nu mai puțin de 56 de km.
Cea de-a doua ediție a Bucovina MTB Maraton, organizată de Riders Club și Bucovina Outdoors, a atras concurenți din toate colțurile țării, ba chiar și străini aflați în concediu pe meleagurile noastre.
Bucuria de a pedala în natură, de a vedea locuri frumoase și de a trăi experiențe interesante, în mijlocul a numeroși oameni cu pasiuni similare, i-a determinat pe bicicliști din numeroase județe să se adune la Suceava, pentru a parcurge traseele propuse de organizatori, din care doar o mică parte pe asfalt, iar restul pe drumuri forestiere, pe cărări de munte sau teren accidentat.
Tocmai de aceea au fost făcute trei trasee. Cel mai ușor și cel mai scurt traseu a fost Family, de 19 km, la care s-au înscris aproape 30 de participanți, traseul Standard a avut 34 de km, de la linia de start a acestuia plecând 156 de participanți, în vreme ce 30 de concurenți, cu vârste cuprinse între 17 și 48 ani s-au încumetat să parcurgă cel mai greu traseu, dar și cel mai frumos – Epic, de 56 de km.
De la 6 la 60
Vârsta concurenților aproape că nu a avut nici o importanță, pentru că voința de a participa a fost principala condiție. Așa se face că cel mai tânăr biciclist înscris în concurs are doar 6 ani, în vreme ce seniorul competiției este un bărbat de 60 de ani, care a participat la traseul Standard, de 34 km.
Copiii înscriși în concurs au fost însoțiți pe traseu și de părinții lor, tot pe bicicletă, așa cum e cazul lui Daniel Mariciuc, care a participat și la prima ediție a maratonului, anul trecut.
„Am venit aici pentru frumusețea concursului. Organizarea acestuia este benefică pentru ciclism, dar și pentru turism. De remarcat faptul că mișcarea ciclistă începe să devină tot mai vizibilă și ar trebui ca edilii orașelor să țină cont de acest lucru, mai ales că străzile devin tot mai aglomerate”, a spus „Ciubi”, așa cum este el cunoscut de prieteni.
Bucuria de a fi acolo se putea citi sâmbătă dimineață în ochii participanților, care au înfruntat răcoarea neobișnuită a unei dimineți de august cu cafele și ceaiuri fierbinți, pedalând prin parcare, să se încălzească, sau chiar pornind într-un scurt traseu prin împrejurimi, înaintea competiției.
Printre cei dornici să pornească pe traseu se găsea și un italian, Massimiliano Retaggi, care s-a îndrăgostit de România, unde vine an de an, începând din 2007, chiar și de două ori pe an.
„Acolo unde lucrez luna august este luna concediilor, nu ai ce face acolo, așa că se potrivește foarte bine să vin aici și să fiu prezent la concurs, pe care îl aștept de mult timp. România este o țară foarte frumoasă, în vreme ce Bucovina este ceva extraordinar”, spune italianul, înconjurat de un grup de prieteni români. Nu a fost singurul străin înscris în concurs.
Primul traseu marcat de MTB
Cu câteva minute înainte de start, bicicliștii roiesc ca albinele, adunându-se din toate părțile, într-un lung șir. Pe laterale stau rudele și prietenii care au venit să-i asiste și să-i aștepte chiar și 5-6 ore, cât durează parcurgerea celui mai dificil dintre trasee.
Startul competiției, dat printr-o numărătoare inversă, pune în mișcare roiul de bicicliști, care se întinde pe câțiva sute de metri, pornind spre culmile dealurilor împădurite.
Traseul lor cuprinde apoi mai multe puncte de belvedere și crestele obcinilor care mărginesc depresiunea Humor, albia râului Moldova și a pâraielor Voroneț și Humor, dar și frumoasele sate ale polonilor din Poiana Micului și Pleșa.
Nu doar numărul mai mare de participanți este de remarcat la această ediție a Bucovina MTB Maraton, ci și faptul că s-a reușit marcarea primului traseu MTB din zona depresiunii Humorului, care va rămâne la dispoziția pasionaților de plimbări pe două roți, în natură.
Organizatorii au precizat că vor realiza și o variantă digitală a acestui traseu, dar și variante tipărite, pentru a le pune la dispoziția celor interesați.
„Ținând cont de amploarea pe care o capătă acest maraton și de numărul mare de persoane interesate, se dorește transformarea evenimentului într-un festival, care să se desfășoare pe parcursul mai multor zile”, a precizat Dan Florea, reprezentant Bucovina Outdoor, care a organizat evenimentul alături de cei de la Riders Club, care au o vastă experiență în domeniu.
Toți participanții au fost înscriși la o tombolă cu premii oferite de sponsorii și partenerii evenimentului, tragerea la sorți fiind făcută la întoarcerea acestora de pe trasee.
De asemenea, la fiecare din cele trei categorii s-au acordat premii atractive, locul I fiind răsplătit cu 300 de lei, locul II cu 200 de lei, iar locul III, cu 100 de lei.
Într-un fel sau altul, toți participanții au fost câștigători, pentru că au avut parte de o zi frumoasă, trasee interesante, cu priveliști încântătoare, distracția fiind nelipsită, mai ales că s-au aflat printre prieteni.





