Acțiune rutieră

Sute de amenzi, în numai patru ore

În numai patru ore de acțiune, cadrele Poliției Rutiere Suceava au aplicat sute de amenzi și au ridicat mai multe certificate de înmatriculare. Acțiunea a avut loc în cursul zilei de vineri și s-a desfășurat între orele 9.00-13.00, fiind vizate mai multe zone ale județului, printre care municipiile Rădăuți și Fălticeni. Derulată în cadrul programului rutier „Stop accidentelor de circulație, viața are prioritate”, acțiunea a fost executată pe linia prevenirii evenimentelor rutiere, iar „recolta” polițiștilor a fost una destul de însemnată. În cele patru ore de control, oamenii legii au aplicat 228 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 70 de milioane de lei vechi, și au ridicat în vederea reținerii trei certificate de înmatriculare. Cele mai multe amenzi aplicate au fost cele pentru depășirea vitezei regulamentare (355), opriri și staționări neregulamentare (37), precum și nepurtarea centurilor de siguranță, în acest ultim caz fiind aplicate 15 amenzi. „Asemenea acțiuni fulger vor fi organizate foarte des, pentru a încerca să limităm și să prevenim producerea de accidente rutiere”, ne-a declarat șeful Serviciului Poliției Rutiere Suceava, comisarul șef Romeo Butnariu.

Recomandări

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Patru Certificate Naționale de Calitate eTwinning pentru Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini