Sustragerea de la controlul vamal, prin punctele de vamă, a unor bunuri sau mărfuri cu o valoare de cel puțin 20.000 de lei va constitui infracțiune și va fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, potrivit unei propuneri de ordonanță de urgență elaborată de Autoritatea Națională a Vămilor (ANV). „Introducerea sau scoaterea din țară, prin sustragerea de la controlul vamal, a bunurilor sau mărfurilor care ar trebui plasate sub un regim vamal, a căror valoare este egală sau mai mare de 20.000 lei, prin locurile stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”, se arată în proiectul de ordonanță publicat de ANV.
În același timp, va constitui infracțiune și sustragerea în mod repetat de la controlul vamal, chiar dacă valoarea bunurilor se plasează sub 20.000 de lei. Potrivit documentului, pentru sustragerea repetată a unor bunuri cu valoare sub limita de 20.000 de lei se vor aplica aceleași sancțiuni ca și în primul caz.
Bunurile sau mărfurile ce constituie obiectul contrabandei se confiscă.
În prezent, nu este prevăzută ca infracțiune fapta ce constă în sustragerea de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor, atunci când bunurile sau mărfurile sunt trecute peste frontiera de stat a României prin locurile stabilite pentru control vamal, însă nu sunt prezentate si declarate autorității vamale pentru control.
ANV susține că au fost constatate tot mai multe situații de sustragere de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor, atunci când aceste bunuri sau mărfuri sunt trecute peste frontiera de stat a României prin locurile stabilite pentru control vamal, fără însă a fi prezentate autorității vamale, mai ales în cazul produselor accizabile, astfel că sancționarea ca și contravenție a acestor fapte nu mai este suficientă.