Președintele Alianței Noastre România, Marian Munteanu, s-a întâlnit sâmbătă cu susținătorii săi din județul Suceava. La întâlnirea care a avut loc în sala mică a Casei de Cultură din Suceava, Marian Munteanu a fost primit cu pâine și sare și cu steaguri tricolore, tinerii care l-au întâmpinat fiind îmbrăcați în sumane negre.
Încă de la începutul discursului său, Marian Munteanu a ținut să precizeze că are puternice legături cu județul Suceava, care este o vatră de spiritualitate. Liderul ANR a declarat că de județul Suceava îl leagă cele mai frumoase amintiri, după ce duhovnicul său s-a mutat de la București la Marginea, unde a construit un schit. Munteanu a spus că după ce duhovnicul său a venit la Marginea, el a făcut numeroase drumuri în județul Suceava pentru a se întâlni și a discuta cu acesta. El a mai spus că Suceava reprezintă o vatră de spiritualitate, un loc important pentru toată România.
Pe de altă parte, Marian Munteanu a ținut să le transmită susținătorilor săi că la aceste alegeri mai important decât votul este recâștigarea încrederii de către români, pe care au pierdut-o în ultimii ani. „Ceea ce întreprindem împreună nu are legătură neapărat cu o campanie electorală sau cu votul. Noi avem în România o problemă mult mai gravă decât cea a votului. Foarte mulți dintre oamenii noștri și-au pierdut încrederea în ei înșiși”, a spus Munteanu, care a mai adăugat că „s-a lucrat cu forțe puternice pentru distrugerea încrederii pe care românii o au unii în alții. Iar toate greșelile politice și administrative din ultimii ani pot fi îndreptate prin reclădirea încrederii”. Marian Munteanu i-a încurajat pe susținătorii Alianței Noastre România, transmițându-le că nu sunt puțini. „Nu suntem puțini, noi suntem majoritatea. Să nu vi se pară exagerat, dar eu cred și simt că suntem majoritatea. E drept, o majoritate tăcută”, a subliniat liderul ANR.
Marian Munteanu: Scopul ANR este ca oameni cinstiți, competenți și patrioți să înlocuiască actuala clasă politică
În cadrul unei conferințe de presă, Marian Munteanu a declarat că nu crede în realitatea sondajelor publicate în ultima perioadă, adăugând că deși nu știe ce procent va obține ANR la alegerile parlamentare, partidul pe care îl conduce poate obține un scor foarte bun pentru că „există o stare de așteptare și un orizont de încredere care simt cum crește”. „Este o parte a României, a României tăcute, care nu se regăsește în zonele acestea mai vocale ale vieții publice. Și am încredere că acești oameni sunt alături de noi pentru că ceea ce noi facem este pe linia gândirii lor”, a mai spus președintele ANR.
El a adăugat că toți cei care acum prezintă sondaje cu rezultate falsificate, ”făcute prin bucătării”, vor avea o mare surpriză după aceste alegeri parlamentare. ”Vom vedea cine are 1% și cine are 10%. S-ar putea să fie invers”, a precizat Marian Munteanu. Fără a preciza câte mandate de parlamentar speră să obțină ANR în urma acestor alegeri, Munteanu a arătat că după ce va intra în Parlament, această formațiune politică va putea fi dezvoltată mult mai repede. „Prezența în Parlament ne îngăduie, pe de o parte, lansarea unor inițiative legislative. Pentru asta ai nevoie de grupuri parlamentare, ai nevoie, oamenii au nevoie să aibă acces la date și informații pe care, prin intermediul Parlamentului, le poți obține de la sursă și mai ales poți deveni o voce prin care doleanțele legitime ale oamenilor să fie în mod corect reprezentate”, a explicat liderul Alianței Noastre România.
Marian Munteanu a precizat că are încredere în echipa de candidați ai ANR Suceava pentru alegerile parlamentare, explicând că „misiunea oamenilor noștri este de a-i reprezenta cu cinste pe cetățeni”. El a subliniat că ambiția sa este de a pune umărul la construirea unei formațiuni politice care să se poată lăuda că este formată din oameni incoruptibili. „La noi, oamenii care candidează au plecat la drum cu gânduri cinstite, smerenie, credință în Dumnezeu și cu speranța că va fi mai bine”, a spus Marian Munteanu. Liderul ANR a mai declarat că ținta partidului pe care îl conduce este ca actuala clasă politică să fie înlocuită cu oameni cinstiți, competenți și patrioți.