Cercetări poliție

Suspiciuni de omor asupra unei femei găsite fără suflare într-o șură



Polițiști de la Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist, fac cercetări cu privire la moartea suspectă a unei femei din comuna Râșca, găsită fără suflare, miercuri seară, în șura propriei gospodării.
Inițial, polițiștii au crezut că moartea a fost una patologică, însă, ieri, în urma necropsiei, legiștii au stabilit că victima, o femeie în vârstă de 45 de ani, Maria C., a avut parte de o moarte violentă, fiind strânsă de gât.
Cum cadavrul a fost găsit dezbrăcat până la jumătate, anchetatorii nu exclud și ipoteza unui viol.



Recomandări

Șofer trimis în judecată pentru uciderea din culpă a unei femei și a fetiței pe care aceasta a născut-o prematur din cauza accidentului