Medicii suspectează că alte două persoane din județul Suceava și-au găsit sfârșitul în urma infectării cu virusul A H1N1. Probele recoltate de la cei doi suceveni au fost trimise la Institutul Cantacuzino, iar rezultatele vor fi cunoscute în această seară.
Ultimele două decese s-au înregistrat în weekend, iar autoritățile medicale înclină se indice drept cauză gripa nouă. Este vorba de o femeie în vârstă de 40 de ani și un bărbat de 69 de ani. Femeia era internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, iar cu toate eforturile medicilor nu s-a mai putut face nimic pentru a-i fi salvată viața.
Decesul bărbatului s-a produs în Secția de Reanimare a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Persoana era internată la un centru de îngrijire din județ, iar în cazul său se știe că suferea și de alte boli.
Dacă Institutul Cantacuzino va confirma existența temerilor medicilor suceveni, numărul deceselor provocate de virusul A H1N1 va ajunge la zece în județ, ceea ce ne plasează pe un nedorit loc fruntaș la nivel național.
Pe mâna medicilor au ajuns alte patru persoane suspecte de gripă porcină. Factorul de risc în aceste situații este destul de ridicat, motiv pentru care s-au luat toate măsurile care se impun în asemenea situații.
Pentru a reduce la maxim riscurile care decurg din infectarea cu virusul gripei noi, specialiștii le recomandă sucevenilor să se prezinte de urgență la medic și să respecte indicațiile și tratamentul prescris.