Colegiul Economic

Suspiciuni de amantlâc între o profesoară și un elev

La Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” din Suceava a izbucnit recent un scandal cu tentă amoroasă, după ce poliția a început să ancheteze o presupusă idilă dintre un elev din clasa a XI-a și o profesoară.
Totul a început cu zvonuri, vorbe purtate de unii și de alții, dar care au ajuns și la urechile polițiștilor, dar și ale conducerii școlii și au dus la demararea unei anchete pentru a lămuri situația.
„Au fost niște zvonuri, le-am auzit și eu, cum că între un elevși o profesoară ar exista o relație amoroasă. Am demarat o anchetă, am cercetat situația și din spusele celor doi, ale elevilor și ale altor persoane cu care am discutat, cele auzite nu se confirmă”, a declarat directorul colegiului, Corneliu Romașcu.
Practic, la modul concret, nimeni nu a vrut să spună nimic, iar directorul Romașcu susține că a discutat cu toate persoanele care ar fi putut avea informații în legătură cu această presupusă relație.
„Din ce am discutat și cu băiatul și cu doamna profesoară, se pare că ar fi vorba despre o prietenie între familia elevului și cea a doamnei profesoare, prietenie care fie a fost interpretată greșit, fie cineva rău intenționat a aruncat această bârfă”, a mai spus directorul Corneliu Romașcu.
Chiar dacă relația ar fi existat, elevul fiind major, nu se poate discuta despre o faptă penală
În ceea ce privește ancheta polițiștilor, inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a precizat că „polițiștii au efectuat într-adevăr verificări la unitatea de învățământ, luând declarații mai multor persoane, inclusiv elevului și profesoarei”.
Gabriel Panțiru a mai declarat că nu există nici o plângere depusă cu privire la presupusa relație deplasată, poliția demarând totuși verificări pentru lămurirea situației.
„Din verificările efectuate nu rezultă că s-ar fi comis vreo faptă penală”, a spus inspectorul principal.
Concret, cei doi au negat existența relației, iar chiar dacă aceasta ar fi existat, nu poate fi încadrată la o faptă penală, întrucât elevul este major.

Recomandări

Ziua Bucovinei a fost sărbătorită la Rădăuți cu o ceremonie la ansamblul statuar al Flondorilor. Mesajul lui Bogdan Loghin: „Trebuie să fim un exemplu pentru copiii și elevii din municipiul nostru”

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava