Celulă goală

Suspect în 15 furturi și o tentativă, lăsat în libertate, pe principiul că „poate se va înțelege cu victimele”



Un tânăr acuzat de nu mai puțin de 15 furturi și o tentativă de furt a fost lăsat în libertate de procurorul de caz, deși polițiștii susțin că i-au probat toate cele 16 infracțiuni.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, acum două zile, judiciariștii poliției rădăuțene au reușit să probeze activitatea infracțională a unui tânăr în vârstă de 20 de ani, Constantin Balan.
Suspectul, domiciliat în județul Iași, dar stabilit fără forme legale la Rădăuți, este bănuit că a furat pe bandă rulantă din gospodăriile oamenilor, dar și din autoturismele parcate pe raza municipiului, valoarea prejudiciului total fiind de aproximativ 5.000 de lei, în mare parte rămas nerecuperat.
Din gospodării, suspectul ar fi luat în principal păsări, iar în privința furturilor din autoturisme anchetatorii au numărat nu mai puțin de 12 fapte.
Din mașini, arată judiciariștii, suspectul lor fura electronice (stații de emisie recepție, detectoare radar, CD-playere, radiocasetofoane etc.), de regulă spărgând geamurile de la portiere sau profitând de faptul că portierele nu au fost asigurate.
Polițiștii au dispus începerea urmăririi penale față de suspect pentru furt calificat, iar Constantin Balan a rămas în libertate, după ce procurorul de caz a decis că nu se impune să ceară arestarea respectivului, întrucât prejudiciul la fiecare faptă nu este mare și există posibilitatea ca autorul să se împace cu victimele.



Recomandări