Sushi este o noutate pentru lumea occidentală, însă acest fel de mâncare are o tradiție de multe sute de ani, care a început în zonele rurale ale Japoniei, odată cu obiceiul de conservare a peștelui în orez condimentat cu oțet. De altfel, termenul „sushi” se referă exact la acest tip de orez. La începuturi, sushi nu era altceva decât o modalitate de a păstra peștele mai mult timp: orezul oțetit era aruncat și doar peștele era consumat la masă. În plus, până în secolul XIX, sushi-ul nu era un preparat cunoscut nici măcar în Japonia, prin urmare, nu este de mirare că a durat câteva sute de ani până când sushi-ul a ajuns la popularitatea de care se bucură în prezent și la forma pe care o cunoaștem acum. Astăzi, sushi este un preparat culinar japonez sub formă de rulou, care este compus din shari – o porție de orez oțetit prăjit – și neta – în general pește sau fructe de mare și alge (nori). Elementul „neta” variază în funcție de zona în care se prepară sushi, „shari”, în schimb, este elementul comun pentru orice preparat sushi.
Istoria sushi-ului
„Invazia” mondială a acestui preparat a început în gheretele apărute pe străzile din Tokio după cel de-al Doilea Război Mondial. În aceste chioșcuri se găteau, în plină stradă, tot felul de specialități locale, inclusiv celebrul sushi. Acest preparat a cucerit continentul nord-american în jurul anilor ’60. Totul a început în California, unde un bucătar japonez a creat un rulou sushi special pentru clienții americani. Observând faptul că americanii aveau o reticență față de consumul de pește crud, bucătarul nipon a înlocuit peștele din sushi cu avocado și a rulat altfel preparatul. Acesta a fost numit „sushi californian” și rămâne cea mai populară formă de sushi din Statele Unite.
Beneficii pentru sănătate
Se poate spune că gheretele cu sushi de după război erau un fel de restaurante fast-food, din cauza felului în care se prepara mâncarea, însă asemănările se opresc aici. Spre deosebire de preparatele de fast-food, sushi este o mâncare cât se poate de sănătoasă. Rulourile sushi nu au colesterol și nici grăsimi nesănătoase, în schimb, au un conținut ridicat de acizi grași Omega-6, foarte mulți antioxidanți, vitamine și minerale. În plus, orezul, ingredient de bază pentru sushi, este o sursă naturală de zinc (care protejează sistemul imunitar), iar algele din rulou au un conținut important de minerale marine și antioxidanți. Mai mult, combinația de orez și pește are o foarte bună valoare nutritivă și oferă organismului un conținut important de proteine. Sushi-ul își merită deci locul în galeria preparatelor culinare delicioase și sănătoase.