Surupăceanu: Guvernul mi-a plagiat o inițiativă legislativă



Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a declarat, luni, într-o conferință de presă, că Executivul i-a plagiat inițiativa legislativă referitoare la eșalonarea datoriilor companiilor private către bugetul de stat, pe care a preluat-o și adoptat-o ca Ordonanță de Urgență în ședința de duminică.
Surupăceanu a spus că între inițiativa sa și Ordonanța de Urgență există multe similitudini, el subliniind că, în pofida modificărilor operate, actul normativ este, în esență, unul și același.
Deputatul PSD a arătat că, în urmă cu două luni, împreună cu patronatele Compirom și Ugir 1903, a lansat o inițiativă legislativă privind eșalonarea datoriilor companiilor private către bugetul de stat, dar și bonificațiile acordate.
El a arătat că a cerut dezbaterea în procedură de urgență a inițiativei legislative și a acuzat faptul că actuala putere a refuzat să pună pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei inițiativa.
„Faptul că Guvernul, actuala putere, nu a făcut acest lucru demonstrează că au blocat cu bună știință actul normativ în detrimentul companiilor private, dar în folos propriu, a făcut un act normativ aproape identic și a ieșit în față cu o realizare legislativă care practic nu îi aparține”, a spus Surupăceanu.
El a arătat că este a treia oară când i se preiau inițiativele legislative de către actuala putere. „Este a a treia oară când îmi sunt preluate inițiativele de către actuala putere. Este un furt intelectual bine calculat, cu rol repetitiv”, a spus Surupăceanu, care a precizat că inițiativa sa privind impozitarea averilor i-a fost preluată de UNPR, iar legea antidrog, privind etnobotanicele, i-a fost preluată tot de către Executiv, care a transformat-o în Ordonanță de Urgență.