Sprijin

Surugiu: „Înainte de a fi parlamentar, voi fi ajutor de cetățean și de primar”

Primarul Marius Ioan Ursaciuc garantează pentru candidații USL Radu Iulian Surugiu și Neculai Bereanu

Candidatul USL pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 10 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Radu Iulian Surugiu, a anunțat că își dorește ca în următorii patru ani să sprijine proiectele primarilor din localitățile colegiului în care candidează, pentru a ajuta la dezvoltarea acestei zone a județului. Radu Iulian Surugiu a declarat că pe perioada acestei campanii electorale a discutat cu primarii și cetățenii din toate localitățile acestui colegiu, subliniind că înainte de a fi parlamentar își dorește să fie ajutor de primar și de cetățean. Surugiu, alături de candidatul la funcția de senator în Colegiul nr. 1 din zona de munte a județului, Neculai Bereanu, și primarul din Gura Humorului, Marius Ioan Ursaciuc, au participat la trei întâlniri în localitățile Mănăstirea Humorului, Capu Câmpului și Păltinoasa. În cadrul discuțiilor cu cetățenii, primarul Marius Ioan Ursaciuc a garantat pentru candidații USL, și a declarat că susține această echipă tânără de viitori parlamentari care face parte dintr-o nouă generație politică.
La rândul său, în cadrul întâlnirilor electorale cu cetățenii din localitățile colegiului în care candidează, Radu Surugiu a declarat că „înainte de a fi parlamentar, îmi doresc să fiu ajutor de cetățean și de primar, pentru a ajuta la dezvoltarea acestui colegiu, pentru a remedia legile care momentan sunt problematice, și voi lupta pentru un sistem de învățământ mai bun. De asemenea, voi susține dezvoltarea turismului în zonă și atragerea fondurilor pentru crearea mai multor locuri de muncă”.
În cursul acestei săptămâni, Radu Surugiu a fost prezent și la o întâlnire cu locuitorii comunei Sadova, iar alături de Neculai Bereanu si Marius Ioan Ursaciuc a vizitat cele mai importante fabrici din Gura Humorului, Doxar, Fine Style și Novafil.
De asemenea, în cursul zilei de miercuri, Radu Iulian Surugiu a fost însoțit de primarul Tudor Zdrob din Fundu Moldovei prin toată această comună, în cadrul discuțiilor cu cetățenii aceștia ridicând problema lipsei unui birou de asistență socială, cel mai apropiat fiind cel din Suceava.

Recomandări

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Primarul din Poiana Stampei a găsit soluția pentru ca cetățenii să plătească mai puțin la salubritate: Primăria va suporta 124 de lei pentru fiecare adult din comună

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Peste 1.000 de locuitori ai municipiului Suceava au achitat dările la bugetul local, în prima zi de plată a taxelor și impozitelor