Șuruburi și troscot

La Iași se construiește încă un supermarket. Nu le mai știu numărul, că-s o mulțime de Carrefour, Lidl, Billa, Kaufland, Auchan, Selgros, Profi… Toate pline de mușterii ce-și încarcă non-stop cărucioarele. De unde bani, câtă vreme industria ce asigura majoritatea locurilor de muncă aproape că a dispărut la Iași? Mister! Noul magazin va funcționa în perimetrul unei foste mari întreprinderi, Țesătura, tot așa cum Selgros s-a aciuat într-o imensă hală a răposatului Combinat de Utilaj Greu, iar un Kaufland, într-o hală a decedatei Nicolina. Respectivele incinte produceau bani. Acum, înghit bani…
Pe locul Fabricii Țesătura, dărâmată de buldozere, se ițește din moloz troscotul care, acum un veac și jumătate, se spunea că va potopi străzile Iașiului după mutarea capitalei la București. Târzia ieșire a buruienilor la lumină dovedește că genocidul industrial din zilele noastre a afectat mai mult destinele fostei capitale decât abandonarea ei administrativă din 1862. Cei care construiesc noul supermarket habar n-au că dau peste fundațiile întreprinderii ce a deținut locul I în producția textilă românească, avea mii de salariați, exporta în cele patru zări, construise cele dintâi apartamente pentru muncitori și maiștri din țară, avea policlinică proprie, dispensar pentru sugari (asta în 1927!), ba chiar și o orchestră simfonică! După 1989 ajunsese să aibă 7.000 de salariați și producea țesături căutate în toată lumea.
Anul trecut, buldozerele au pus la pământ ultimele zidiri ale unei fabrici de performanță și tradiție – vom avea în loc, pare-se, încă un Dedeman! Să fie primit! – dar de ce a trebuit să dispară Țesătura? Explicația: fabrica acumulase datorii de peste 67 de miliarde de lei vechi. Obținând informația, toată lumea s-a considerat lămurită, luminată, dumirită: păi, dacă avea datorii… Dar de ce le avea? Întrebarea s-ar fi pus mai răspicat dacă Țesătura ar fi reprezentat un eșec singular al economiei românești postdecembriste. Câtă vreme, însă, în jur își dădea duhul uzină după uzină, a intrat în drepturi parșiva justificare românească „asta e!”, dezindustrializarea țării și prefacerea ei din producător în client consumator începând să fie înțeleasă dacă nu chiar ca expresie a unui trend oficial, oricum, drept marcă a schimbărilor înnoitoare promise ori de câte ori un politician prinde microfonul.
Halal înnoire: dispare un mastodont industrial și, în loc, apare mărgica unui magazin ce vinde șuruburi din import! Rând pe rând, la Iași decedau Moldova Tricotaje, Mătase Victoria, Tepro, Agmus, Moldoplast, distrugerea zestrei industriale fiind acceptată printre legile omenești, fără să fie întrebați cioclii barem de ce întreprinderi similare la fel utilate (dacă nu mai slab înzestrate) continuă să ființeze bine mersi în lumea largă, iar la noi, nu-i cu putință… Fabrică unicat în regiune, Lactis oferea ieșenilor 1.000 de locuri de muncă. Tot soiul de șmecherii și aranjamente, inclusiv preluarea unității de firme înființate… tot de Lactis (!), au dus la faliment. Utilajele scumpe s-au vândut pe daiboj la licitații, cineva (și nu statul, adică noi, românii) având zdravăn de câștigat.
Uzinele Nicolina abia puteau face față numeroaselor solicitări ale clienților. Și aici, ca și la Țesătura, lucrau 7.000 de angajați. A fost falimentată deoarece ajunsese să aibă 30 de milioane datorii la stat. De unde și de ce? Disputele ce au urmat nu și-au propus să lămurească întrebarea, preschimbându-se în acerbă încăierare pentru terenul și clădirile celei mai vechi uzine ieșene. Terom avea aproape 10.000 de angajați. A fost privatizată la un preț de zece ori mai mic decât cel real. În 2002, fabrica înregistra un profit de 58 de miliarde. Peste un an, noii stăpâni sirieni au păstrat doar 137 de angajați, înregistrând în acte o pierdere de 53 de miliarde. Bună afacere!
A decedat și Unirea, unica fabrică de prelucrare a uleiului din Moldova. După privatizare, patronii francezi au mutat pur și simplu întreprinderea peste hotarele României! Adio și n-am cuvinte! Fabrica de țigarete a fost preluată de o firmă cu antecedente de evaziune fiscală; din câte știu, nu evazioniștii au fost închiși, ci fabrica. Ruinele ei de-a dreptul sinistre (e și monument istoric!) putând oferi decorul ideal unui (sau unor) filme horror! Să mai amintim despre CUG? Este pe cale să ajungă în întregime la fier vechi. Aici lucrau 11.000 de muncitori, ingineri, tehnicieni, combinatul era dotat cu utilaje din cele mai moderne, unele unice în Europa, se fabricau inclusiv turele de tanc și se exportau produse metalurgice nu numai în Europa, ci și în Asia și Africa. Mastodontul nu mai produce de mult nimic; i s-a tăiat și curentul electric, a ajuns în insolvență și, din miile de specialiști cu înaltă calificare, au fost păstrați doar câțiva… paznici. Singura unitate industrială ieșeană care merge și acum din plin, cu toate pânzele sus, este Fabrica de Antibiotice. Explicația: singura care n-a fost privatizată. Concluzia se află la îndemâna oricui.