Surprize la „Noaptea cea mai lungă”



Cea de-a treia ediție a manifestării-maraton cu genericul „Noaptea cea mai lungă – Confluența artelor”, care se va desfășura, începînd cu ora 18,00, peste „hatul” despărțitor al nopții de 22 spre 23 decembrie, se anunță ca o acțiune care va antrena într-un evantai social atotcuprinzător, în cadrul unui spectacol spontan și multicolor, reprezentații spirituali ai cetății, oameni cu disponibilitate spre dialog. Inițiator al acestei sărbători, pe cînd păstorea Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava, Constantin Emil Ursu, devenit între timp director al Complexului Muzeal Bucovina, a mutat locația manifestării (care s-a desfășurat la edițiile anterioare în sala de festivități a Federalcoop) în perimetrul Muzeului de Istorie. Așa că, în noaptea cu pricina, oficiali și reprezentanți ai instituțiilor și societăților culturale, ai breslelor artistice și profesionale, creatori din diverse domenii de activitate (scriitori, artiști plastici, muzicieni, jurnaliști), ai comunităților etnice conlocuitoare, oameni deschiși și comunicativi, se întîlnesc, într-un cadru lipsit de convenții, într-o șezătoare în care au posibilitatea să se cunoască mai bine și să se exprime liber într-o atmosferă prietenească și solidarizantă. Dacă anul trecut sărbătoarea s-a aflat sub semnul aniversării a 35 de ani de la debutul artistic al graficianului satiric Mihai Pânzaru PIM (manifestare care, prin participarea primarului urbei, a fost denumită de Ion Drăgușanul „Noaptea cea mai…Lungu”) de această dată surprizele vor fi în serie. Fără să le dezvăluim, vom spune doar că vor fi și lansări de carte, și muzică (de fanfară, ușoară și populară, virtuozitate instrumentală, ba chiar și lansarea unui CD), și teatru, și plastică (pictură și grafică), vor fi deci „de toate pentru toți”, va fi, așa cum semnalam și la precedenta ediție, „o noapte de expresie, de bună conviețuire, de atitudine comunitară, de respect și acceptare a celor care se aseamănă sau care sînt „altfel”, o sinteză revelatoare a viețuirii în cetate”.