Surprize cu grămada

S-a vorbit despre victoria Robertei Vinci în fața Serenei Williams, pe bună dreptate, ca despre una din marile surprize din istoria sportului. Dacă se întâmpla în finală, era la nivelul victoriei Uruguayului pe Maracana, în 1950. Și iată că, neașteptat de repede, se folosește iarăși sintagma pentru că, la Campionatul Modial de Rugby, Japonia a învins Africa de Sud! Nu sunt nici pe departe un specialist și nici măcar un consumator de rugby, dar la câte un meci din Turneul Celor Cinci Națiuni, între timp Șase, sau la vreo partidă de gală de Mondiale tot mai aruncam un ochi. Aristocrația acestui sport părea bătută în cuie, restul lumii fiind fără șanse în lipsa tradiției. N-am văzut meciul și, la aflarea rezultatului, nici măcar nu-mi puteam imagina cum s-a întâmplat minunea. Pe japonezi îi știam de iuți, dar fără masă la grămezi nu se poate răzbi. Nici cu reprofilarea luptătorilor de sumo nu merge, că trebuie și fugă. E clar, japonezii au găsit soluția de a face o medie între jucătorul de fotbal și luptătorul de sumo! Sună a glumă, dar după ce am căutat și am văzut un rezumat al meciului, nu mai pare deloc așa. Deși nu sunt chiar la nivelul fizic al unei echipe „grele”, la propriu și la figurat, niponii au în ADN-ul lor două calități esențiale în rugby: disciplina și spiritul de sacrificiu. Le lipsește experiența și acea știință a jocului care vine din tradiție. Au compensat cu mult entuziasm și puțin noroc. Foarte bine, așa se face. Cred că sud-africanii au crezut că-i pot controla pe final, pentru a obține o victorie de rutină, fără a consuma prea multă energie. Foarte rău, de-acum vor avea nevoie de toată.
Mă întreb ce surpriză ar fi echivalentul acesteia la fotbal, la „europene”… Islanda a învins deja o echipă de calibrul Olandei, dar numai dacă ar repeta isprava la turneul final ar fi ceva cu adevărat memorabil. Căci dacă Roberta o bătea pe Serena pe undeva prin China, și nu la ea acasă, în buza Marelui Șlem, cu totul altul era impactul.