Numirea lui Hagi ca antrenor la Steaua doar pare surprinzătoare. Și numai pentru cei care nu au urmărit întreaga derulare în timp a evenimentelor. Pentru mine, și cred că și pentru mulți alții, a fost evident că de multă vreme Gigi Becali s-a cam săturat de Olăroiu și de starea de blegeală pe care a indus-o acesta unei echipe care, până la el, în întreaga ei istorie, s-a făcut remarcată prin spiritul eminamente ofensiv, indiferent că în teren se aflau Bone și Constantin, Voinea și Pavlovici, ori Hagi și Lăcătuș. Ba chiar și sub Protasov, predecesorul Olăroiului, Steaua mai amintea de jocul din perioadele ei de glorie. Iar ambițiile de mărire ale patronului se suprapun fix ca nuca în perete cu jocul nul nu doar ca rezultate pe care l-a impus Olăroiu. Cu Gică lucrurile stau cu totul altfel: ca orice atacant, evident că e bolnav de ofensivă. A dovedit-o din plin o dată cu istoricul eșec din „dubla” de baraj cu Slovenia când, în disperare, introdusese vreo 6 sau 7 atacanți! N-a fost să fie, cum zice o vorbă adâncă din filosofia fotbalului, dar asta mă duce cu gândul că, la un 2-0 în deplasare, Steaua nu se va mai retrage vreodată spre a încasa altele patru, ci va forța până spre 5-0. cam asta ar fi diferența de mentalitate dintre cei doi. Mai rămâne o problemă, extrem de greu de rezolvat: aceea a lotului cu care să poți, eventual, impune o tactică ofensivă. Iar aici, tare mă tem, că Steaua suferă cumplit. Are un singur om de gol, Dică, ceilalți, în frunte cu alde Victoraș, fiind doar niște caricaturi. În plus, ceea ce încă și mai grav, nu există nici un om de creație, jucătorul „cu capul sus”, ca Hagi, care să-i pună pe ceilalți în poziție de șut ori să scoată din joc 2-3 adversari prin dribling. Steaua nu este echipa avântată, alcătuită din artiști ca Hagi, Lăcătuș ori Ilie Dumitrescu, ci una de muncitori, harnici și atât. Iar cu muncitorii poți face cincinale în patru ani și jumătate, dar nicidecum să pui mâna pe mari trofee. Dacă îl va convinge pe Becali să scoată bani pentru vreo doi, trei jucători tehnici ca Elton, eventual mai răsăriți fizic, s-ar putea să iasă din Hagi un mare antrenor. Dacă nu, nu cred să-l apuce iarna în Ghencea. Baftă, Gică!




