Nota de plată

Surdo-mut condamnat la 15 ani de închisoare pentru că și-a omorât soția



Vasile Pavăl, condamnat la 15 ani de închisoare
Vasile Pavăl, condamnat la 15 ani de închisoare

Surdo-mutul care în primăvara anului trecut și-a omorât soția în timp ce aceasta făcea baie a fost condamnat ieri de judecători în prima fază a procesului. Tribunalul Suceava a considerat că Vasile Pavăl, de 48 de ani, este vinovat de moartea Luminiței Pavăl, iar pentru infracțiunea de omor calificat l-a trimis în pușcărie pentru 15 ani. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată în instanțele superioare. Instanța a mai decis ca mama femeii omorâte să primească daune morale de 45.000 de lei de la Vasile Pavăl.
Luminița Pavăl a fost găsită moartă în seara zilei de 28 aprilie 2010, iar medicii legiști au stabilit că femeia și-a găsit sfârșitul strânsă de gât. De cealaltă parte, Vasile Pavăl a negat acuzațiile, susținând că și-a găsit consoarta fără suflare și că probabil aceasta a decedat ca urmare a consumului exagerat de băuturi alcoolice (n.r. – victima avea o alcoolemie de 3,15 la mie).
Cei doi soți, ambii cu deficiențe de auz și vorbire, erau căsătoriți de aproximativ 25 de ani și aveau împreună o fată, Ramona Pavăl (căsătorită Petriceac), dar în această perioadă certurile și bătăile deveniseră o obișnuință.
Testat de două ori la detectorul de minciuni
Testat inițial la detectorul de minciuni de la Suceava, Vasile Pavăl a ieșit sincer. Ulterior, el a fost dus și la poligraful de la IPJ Bacău, de data aceasta specialistul stabilind că bărbatul minte la întrebările critice: „Când ai intrat în baie, în seara de 28 aprilie 2010, soția ta era moartă?”, respectiv “Tu ai omorât-o pe soția ta în seara de 28 aprilie 2010?”. Referitor la leziunile identificate pe corpul neînsuflețit al soției sale, apărarea lui Vasile Pavăl a fost aceea că, după ce și-a găsit soția fără suflare în cadă, a scos-o afară, prinzând-o cu mâinile de gât.
Cu toate astea, legiștii din Suceava, Iași și București au dat același verdict: crimă – asfixie mecanică prin sugrumare.
O comisie formată din nouă medici specialiști și profesori universitari doctori a concluzionat că leziunile interne și externe de la nivelul gâtului nu au putut fi produse post-mortem.
Fiica își ruga tatăl să nu o mai bată pe mamă
Scandalurile dintre cei doi soți și violența de care dădea dovadă Vasile Pavăl au fost confirmate și de fiica acestora, Ramona Petriceac. Aceasta a mărturisit că tatăl ei o agresa destul de des pe mama ei, în special când aceasta consuma băuturi alcoolice. La începutul lui 2010 a fost nevoită să sune la poliție, pentru că mama ei era snopită în bătaie.
Fata soților Pavăl le-a arătat anchetatorilor și un mesaj pe telefonul mobil pe care i l-a trimis tatălui ei acum câteva luni, când nu se afla acasă, și a aflat că Vasile Pavăl își bate iar soția.
“Te rog din sufletul meu, nu o mai bate. rezolvăm noi. doar suntem o familie și așa vom rămâne. te rog frumos”, e textul sms-ului respectiv.