„Supt nici o formă”

Într-o țară în care avem factori de decizie la nivel înalt, care nu se pot exprima corect în limba română, frica și lehamitea devin pâinea și sarea tradițională. Acești oameni, total rupți de realitate, elaborează proiecte de legi, care mai de care mai fanteziste. Nu bag în seamă vreodată eternul „vom face” cu care se câștigă alegeri. E doar prilej de amuzament să văd cum turma crede aceleași aberații nefondate. Mai țineți minte cum ne explicau unii că benzina nu s-a scumpit? Sau cum explicau alții că ei nu merg la peco, așa că habar n-au? Prosteală pe față. Circula celebra glumă pe seama ministrului Sănătății. „S-au scumpit nașterile, domnule ministru. – Eu nu nasc. N-am de unde să știu.” Ce au promis și explicat? Că nu se vor diminua salariile după faimoasa trecere a contribuțiilor pe seama angajatului. Și? Acum dau unora ajutoare de la buget, că, deh, ce să vezi?, le-au scăzut veniturile.
Modul de exprimare al unui om spune multe despre el. Și nu mă refer la limbajul licențios. De departe prefer o exprimare vulgară corectă gramatical uneia care se vrea academică, dar e plină de „regionalisme”. A ajuns o artă, un mare efort, să potrivești cuvintele astfel încât la finalul unei fraze să nu te înjuri singur.
De unde pleacă toate astea? De la educație. De la școală. De la sistemul ăsta atât de reformat cică. Unul dintre foștii miniștri care au păstorit școala românească a emis o idee care pe mine m-a lăsat mască. Aceea de a se renunța la calificativele din învățământul primar. Sunt curios cum va crește „nivelul clasei” în condițiile astea. Nu toți ne naștem egali. Unii au o capacitate intelectuală mai mare, alții mai redusă. Nu putem uniformiza copiii chiar din primii ani. Dacă nu le insuflăm de mici motivații, dacă nu-i recompensăm cumva pentru munca și atenția lor, atunci cum îi vom mai schimba pe măsură ce trece timpul? Nu cumva trebuie umblat la programă? Nu cumva trebuie să revenim la modul de lucru de mai demult? Cel care a asigurat fondul de pregătire care acum părăsește România și e atât de bine apreciat și plătit în țări normale.
Aud tot mai des expresii de genul: ” Profesorii sunt slabi. Nu știu să predea. Copilul a rămas corigent sau repetent pentru că profesorul nu a fost în stare să-l învețe.” Sigur. Tot timpul altcineva e vinovat. În loc să vezi că progenitura ta are probleme în a acumula, că, na, atât îl duce capul, tu acuzi. Pe ceilalți, care au trecut clasa, cum a reușit să-i învețe?
Când naiba o să pricepem că fiecare merită după cât și ce știe să facă? Niciodată. Pentru că nu avem exemplele astea în țară. Pentru că fiecare lege după care trăim e o perfectă radiografie a societății. Haos. Interpretări după cum crede fiecare. Nesiguranță. Costuri suplimentare. Cozi și bătăi de cap. Funcționari care nu mai înțeleg nimic. ” Formularele online se depun la etajul 3.” Minunat, nu?
Criză de imunoglobulină. Criză de personal în multe spitale. Criză de spitale în unele regiuni. Criză de dispensare. Atunci când ai de mers cu căruța 20 de kilometri până la cel mai apropiat punct sanitar, în mileniul 3, nu poți spune că trăiești civilizat, nu? Criză de toalete. Sunt sute de școli și mii de gospodării care au wc-ul afară. Să mai vorbim de duș sau baie generală? Dar ce? E Paștele? Criză de autoritate prin lipsa încrederii în autoritate. Dar, na, e democrație. Fiecare formă de viață are dreptul de a spune orice. Păcat că nu e auzită. Ce diferență este între vremurile astea, când poți fi vocal, dar trăiești de la o rată la alta, și anumite vremuri în care nu mișcai în front, dar trăiai de la o cotă la alta?
Mai suntem în stare acum să construim o hidrocentrală ca Porțile de Fier? Un baraj ca Vidraru? Un Transfăgărășan? Un canal Dunăre-Marea Neagră? Sub nicio formă. Sau, ca să fiu academic, „supt nici o formă.” Ne scremem să facem un kilometru de autostradă. Ne scremem să facem încă o stație la un metrou. Ne scremem să plombăm niște gropi. Ne scremem să facem un metru de canalizare. Știți ce urmează, nu?