Persoanele supraponderale ar prefera divorțul, depresia sau alcoolismul obezității sau ar renunța la 10 ani din viață pentru a scăpa de această maladie, se arată într-un studiu publicat recent în Statele Unite, informează ABC News Online.
Un studiu realizat de cercetători de la Centrul Rudd al Universității Yale a scos la iveală faptul că 46% dintre persoanele obeze ar prefera să renunțe la un an din viață pentru a nu mai suferi de această boală, în timp ce 10% dintre acestea ar renunța la 10 ani din viață.
În cadrul studiului au fost chestionate 4.283 de persoane supraponderale. Un număr mare dintre aceste persoane ar prefera să facă sacrificii extreme pentru a se vindeca de obezitate, a declarat psihologul Marlene Schwartz, director asociat al centrului și coordonator al studiului apărut în publicația Obesity.
De exemplu, mai mult de 600 dintre respondenți ar renunța la 10 ani din viața lor, iar 342 dintre respondenți au declarat că ar prefera să aibă un copil dislexic decât unul obez.
Cercetările au relevat faptul că oamenii obezi sunt stigmatizați, iar acest lucru nu-i ajută deloc din punct de vedere psihic.
În ceea ce privește atitudinile subconștiente legate de obezitate, s-a scos la iveală faptul că persoanele obeze sunt asociate mai mult cu răutatea, iar cele slabe sunt asociate cu bunătatea. Oamenii supraponderali sunt calificați drept leneși și se crede că nu au destulă voință pentru a slăbi.
Schwartz crede că aceasta este marea problemă și s-a remarcat faptul că chiar și respondenții supraponderali au o părere foarte proastă despre ei înșiși. Ea este de părere că odată ce persoanele supraponderale încep să aibă o părere proastă despre ele însele, este aproape imposibil ca acestea să mai slăbească.