Criza din agricultură se adâncește de la an la an, cu mici excepții oamenii care trăiesc din cultivarea terenurilor abia având din ce trăi. Subvențiile vin cu întârziere, banii pentru dezvoltarea de mici afaceri sunt aproape imposibil de accesat, iar prețurile obținute pe produse sunt din ce în ce mai mici.
În aceste condiții, cifrele din acest an, care arată o creștere a suprafețelor necultivate, nu reprezintă o surpriză pentru specialiștii din domeniu.
Din datele statistice ale Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Suceava rezultă că din cele 111.739 de hectare de teren agricol ce ar fi putut fi însămânțate în această primăvară, 4.799, reprezentând 4,3% din total, nu au fost cultivate.
Prin comparație, după campania de însămânțări din primăvara anului trecut au rămas nelucrate 2.751 de hectare de teren agricol, în timp ce în anii precedenți suprafețele lăsate pârloagă au fost și mai reduse.
Datele contabilizate de DADR Suceava reliefează că în cadrul campaniei de însămânțări din acest an cultura porumbului a fost cultivată pe cea mai întinsă suprafață, 35.629 de hectare de teren, în timp ce cartoful a fost însămânțat pe 24.829 de hectare de teren.
Plantele de nutreț au fost însămânțate pe aproape 20.000 de hectare, în timp ce pe 12.939 de hectare de teren agricol a fost cultivat ovăz.
Probleme și la marii cultivatori
Din informațiile adunate de specialiștii DADR rezultă că în mai multe localități din județ se găsesc peste 200 de hectare de teren agricol nelucrate, în unele ajungându-se până la o suprafață de 300 de hectare.
„În acest an avem în jur de 250 de hectare de teren necultivate, dintr-un total de 3.300 de hectare de teren agricol pe raza comunei. Această cifră se înregistrează în condițiile în care avem în localitate doi cultivatori puternici, care au arendat suprafețe însemnate”, a declarat Mihai Chiriac, secretarul Primăriei Dumbrăveni, subliniind că în lipsa acestora situația ar fi fost și mai gravă.
Și la unele asociații agricole situația este mai grea ca niciodată.
„Anul trecut a fost unul foarte prost. Erbicidele s-au scumpit foarte mult, prețul porumbului a scăzut, cartoful nu a avut livrare, iar grâul, din cauza ploilor, a încolțit și nu a fost de calitate, astfel că posibilitățile financiare din acest an au fost foarte reduse. Avem doar 180 de hectare însămânțate și 130 care au rămas necultivate”, a declarat Costache Sandu, președinte la Societatea Agricolă Plopeni.






