Liderii galeriei echipei Poli Timișoara și-au exprimat intenția de a se întâlni, în această săptămână, cu conducătorii clubului și cu antrenorul Cosmin Olăroiu, pentru a analiza jocul slab prestat de formația timișoreană de la începutul sezonului. „Dorim să discutăm cu antrenorul Cosmin Olăroiu și cu un oficial din conducere. Vrem să lămurim niște lucruri și sper să fim înțeleși. Nu vrem să vorbim cu jucătorii”, a spus unul dintre liderii suporterilor timișoreni, Cristi Brâncovan. El s-a referit și la răbufnirea atacantului Viorel Moldovan, care și-a criticat coechipierii, după meciul cu CFR Cluj, pierdut de Poli cu scorul de 0-2, în etapa a VI-a a Diviziei A. „Este normal ca, în calitate de căpitan, să ia atitudine. Eu cred însă că trebuie date niște sancțiuni de către conducerea clubului. Primele și motivația financiară pe care le primesc jucătorii nu se văd în jocul lor. Noi suntem în continuare alături de Olăroiu”, a mai spus Brâncovan.
Referitor la incidentele izbucnite în tribune înainte de finalul partidei cu CFR, când jandarmii au lansat gaze lacrimogene în sectorul galeriei timișorene, Cristi Brâncovan a spus: „Nu este adevărat că noi ne-am urcat pe gard. Se vede clar din imagini cum jandarmii se urcă pe gard fără ca noi să facem ceva. În cel mai rău caz poate fi vorba de schimb de replici, dar nimic mai mult. Modul în care intervin jandarmii dovedește clar că a fost un abuz. Se vede un jandarm care se urcă dintr-o dată pe gard și pulverizează un spray pe noi. Așa ceva nu este normal. Toți s-au speriat și puteam să ne călcăm în picioare. Acum tot noi suntem chemați la comisie…”.