După ce CSA Steaua și clubul de fotbal Steaua au intrat în război direct din cauza numelui, a palmaresului și a siglei, suporterii vor face un protest de amploare organizat simultan în fiecare județ din țară, intitulat ”Revoluția roș-albastră – Eveniment la nivel național, organizat pentru Steaua și împotriva nedreptății ce se încearcă acum”. Protestul, care are drept scop susținerea echipei care activează în acest moment în Liga I, va avea loc sâmbătă, 25 februarie, cu începere de la ora 11.00, în fața tuturor prefecturilor din România.
„Ministerul Apărării Naționale, Clubul Sportiv al Armatei și Ministerul Justiției trebuie să asculte și voia majorității steliste. Ei trebuie să înțeleagă că nu se războiesc doar cu Gigi Becali, ci cu majoritatea covârșitoare a suporterilor steliști. Majoritatea e de partea echipei lui Gigi Becali. Protestele vor avea la bază o petiție legată de tot ce înseamnă echipa de fotbal Steaua. Aceste petiții vor fi semnate de participanții în stradă, vor fi înaintate la prefect și vom cere prefecților ca în decurs de două săptămâni să prezinte organizatorilor confirmarea faptului că au fost recepționate de prim-ministru, ministrul Apărării Naționale și cel al Justiției. Chiar dacă avem această dilemă, noi nu vom renunța și vom merge mai departe. Așteptăm ca lumea să vină alături de noi, vrem să-i vedem pe steliști în fața prefecturii din județul lor. Este cel mai important «meci» al Stelei din 1947 și până-n prezent! Cine dorește să participe sau să se implice în acest eveniment mă poate contacta pe Facebook, unde mă găsește sub numele de Darius Cătălin”, a declarat Cătălin Biriș, coordonatorul mitingului steliștilor la nivel național.
Demonstrații în alte 32 de județe
Până în prezent, anunță organizatorii, sunt confirmate demonstrații în 33 de județe, inclusiv în Suceava. „Am depus la primărie o solicitare pentru autorizarea unui protest în fața Palatului Administrativ, în ziua de 25 februarie, cu începere de la ora 11.00. De asemenea, am anunțat deja Poliția și Jandarmeria de intenția noastră. Dorința noastră este să se renunțe cât mai grabnic la acest război care nu face bine nimănui. Suporterii sunt de părere că echipa care activează în acest moment în Liga I este continuatoarea istoriei clubului și cer ca aceasta să rămână cu numele de Steaua. Prin această acțiune noi dorim să ne manifestăm atașamentul față de ceea ce înseamnă Steaua, nefiind neapărat o acțiune de sprijin față de Gigi Becali”, a precizat Daniel Pohoață, cel care se ocupă de coordonarea mitingului de la Suceava.
Curtea de Apel București a decis în finalul anului trecut că echipa lui Gigi Becali nu mai poate folosi numele Steaua, decizia fiind atacată de vicecampioana României la Înalta Curte de Casație și Justiție. „Echipa va rămâne Steaua în vecii vecilor. Schimbăm numele ca să nu se mai comenteze, deși eu sunt 100% convins că vom avea câștig de cauză. Dacă nu, se va numi Fotbal Club Sport, dar va fi tot Steaua. Istoria și palmaresul nu ni le poate lua nimeni. E vorba de continuitate, nu poate să vină nimeni să spună altfel”, a menționat Gigi Becali.