„Rapid” București e o echipă celebră de fotbal, care acuma trece printr-o situație nașpa, fiind retrogradată în liga a doua. Cauzele sunt legate de lipsa sportivității financiare proprie ultimului patron al clubului, zgârcitul Copos. Care ba vinde clubul, ba nu-l vinde.
Ca să nu fie căzută în liga secundă, Rapidului nu i-a fost de nici un folos tradiția sa de necontestat. În această tradiție se înscrie și palmaresul, și culoarea vișinie a echipamentului, și culoarea neagră a masei de suporteri. Despre care se zic multe lucruri, foarte puține bune, însă. De exemplu, suporterii rapidiști, în general prost educați, au trecut în cv-ul lor costumul plin de scuipați al antrenorului unei echipe franceze, venite la București pentru un joc oficial din cupele europene.
L-au tot scuipat din tribune pe săracu’ franțuz, până când și-a luat ăla o umbrelă, să-l apere de stropii necivilizației. Atâta știu suporterii rapidiști despre ospitalitate, atâta fac. Altfel, le place să cânte „peste tot suntem acasă.” Ceea ce nu e în ton cu adevărul, cum vom arăta în cele de mai jos.
Cel puțin suporterii celorlalte echipe bucureștene de tradiție, rivale deci, se răzbună cum îi duce mintea pe rapidiști și pe sângele lor gitan. Un banner întins în tribune la un meci suna cam așa: „O mie de ciori, o singură soluție: Ion Antonescu.”
Ion Antonescu, mareșalul. Care față de țigani – „ciorile” amintite în text – avea aceeași opinie ca șeful său, taica Hitler.
Oricât de antipatic ne-ar fi „Rapidul”, propun să șutăm cu sete în rasismul acesta și să spunem că a-l invoca pe criminalul Antonescu nu are ce căuta pe un teren de sport. El trebuie să rămână în paginile cele mai crude și funebre ale istoriei României. E destul că anumiți istorici dubioși – Buzatu și Stoenescu, printre ei – îi fac toaleta, plătiți cu siguranță de undeva din afară. Cum tot de afară e plătit alt cosmetician al lui Antonescu și al altor cadavre de lux, Vadim Tudor.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
