Studiu

Suplimentele de calciu nu contribuie la prevenirea fracturilor



Suplimentele de calciu nu contribuie la prevenirea fracturilor
Suplimentele de calciu nu contribuie la prevenirea fracturilor

Suplimentele cu calciu administrate copiilor nu contribuie la prevenirea fracturilor, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători australieni și publicat vineri în British Medical Journal, transmite AFP.
La studiu, realizat de o echipă de medici de la Menzies Research Institute, Tazmania, au participat aproximativ 2.900 de copii sănătoși, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Jumătate dintre aceștia au luat suplimente cu calciu timp de trei luni și au fost supravegheați de medici încă șase luni de la întreruperea tratamentului.
Studiul a scos la iveală faptul că acei copii care au luat suplimente cu calciu au avut un beneficiu extrem de modest în ceea ce privește densitatea osoasă, puțin susceptibil de reducerea riscului de fracturi, conform spuselor profesorului Tania Winzenberg, coordonatorul acestei analize.
Densitatea osoasă în cazul copiilor care au luat suplimente cu calciu a fost cu doar 1,7% mai mare decât în cazul celor cărora nu li s-a administrat calciu.
Efectele unei cure cu calciu persistă doar în cazul membrelor superioare (la nivelul osului numit radius), dar sunt invizibile în raport cu masa osoasă totală.
Osteoporoza, o boală specifică femeilor care constă în micșorarea densității osoase mai ales după apariția menopauzei, favorizează producerea fracturilor și este o problemă de sănătate publică. De aici a apărut ideea medicilor de a interveni cât mai devreme pentru a întări masa osoasă prin intermediul unei activități fizice și al alimentației.
Conform unui studiu american publicat în luna februarie, suplimentele de calciu și de vitamina D nu oferă decât o protecție limitată contra riscurilor de fracturi în cazul femeilor în vârstă.
Specialiștii australieni sugerează ca suplimentele cu calciu să fie înlocuite de alte soluții nutriționale, precum concentrații crescute de vitamina D și consum mărit de legume și fructe.
Vitamina D, produsă de corp în momentul în care razele solare ating pielea, are rolul de a fixa calciul în organism. Laptele, peștele, ouăle și ficatul sunt surse bogate în de vitamina D.
Specialiștii sunt de părere că sunt necesare studii suplimentare în acest sens, mai ales în ceea ce privește copiii cu un regim alimentar sărac în calciu. Acumularea de calciu în schelet se accelerează la pubertate, dar datele despre această perioadă a vieții sunt insuficiente, estimează medicii.



Recomandări

Un muzeu dedicat dramei copiilor din fostul „orfelinat al groazei” din Siret, pe lista de proiecte a primarului orașului, Adrian Popoiu