Pericolul de prăbușire parțială a podului de peste apa Sucevei, din zona Bazarului, din cauza unui pilon afectat de inundații, i-a determinat pe aleșii locali suceveni să aloce fonduri de peste 10 miliarde de lei vechi, pentru efectuarea reparațiilor în regim de urgență.
În urma unei expertize sumare realizată de un profesor în construcții venit de la Iași, conducerea Primăriei Suceava a considerat necesară suplimentarea fondurilor alocate expertizării, proiectării și consolidării podului.
Dacă în proiectul inițial erau prevăzuți doar 30.000 de lei pentru expertizarea problemelor apărute la podul Burdujeni, în urma unui referat întocmit de inițiator, primarul Sucevei, suma alocată a fost suplimentată cu un milion de lei, în acești bani fiind prevăzută atât expertiza, proiectarea cât și execuția lucrărilor de consolidare.
Pentru alocarea fondurilor necesare începerii în regim de urgență a lucrărilor de consolidare a podului pe care circulația autoturismelor mai grele de 7,5 tone este în continuare restricționată, au fost reduse fondurile alocate pentru întocmirea studiilor de fezabilitate în vederea realizării unui sediu administrativ la adăpostul de câini al Sucevei, pentru locuri de joacă și pentru realizarea cadastrului imobiliar edilitar.