– În scurt timp se va finaliza onorarea tuturor cererilor de cristaline, a dispozitivelor de orice tip pentru copii precum și cererile din anii 2003 și 2004
Sucevenii ce așteaptă de luni întregi proteze sau alte dispozitive medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, vor putea în curând să le primească, datorită unei suplimentări semnificative de fonduri. În urma demersurilor făcute de CAS Suceava la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, județul nostru va primit o suplimentare de 100% față de anul trecut pentru decontarea dispozitivelor medicale. Asta, în condițiile în care Casa de Asigurări de Sănătate Suceava făcea față cu greu cererilor de proteze și orteze, fondurile pentru decontarea acestor dispozitive fiind insuficiente și înregistrându-se solicitări neonorate din anii precedenți.
Directorul CAS, doctor Cristina Iordăchel (foto), a anunțat ieri că s-a aprobat o suplimentare de 7 miliarde de lei vechi pentru acest an, fondul inițial aprobat pentru 2006 fiind de 6,6 miliarde de lei vechi. În anul 2005, pentru dispozitive medicale a fost alocată suma de 7,4 miliarde lei vechi, din care au fost eliberate către asigurați un număr de 2.285 dispozitive pentru diferite tipuri de deficiențe fizice. Cristina Iordăchel a menționat că în primele 6 luni ale acestui an au fost eliberate în total 1.548 dispozitive: 129 proteze auditive, 1.086 seturi stomii, 41 proteze membre, 14 dispozitive de mers, 83 orteze, 72 ghete ortopedice, 117 cristaline artificiale și 6 tuburi de oxigen.
În ceea ce privește solicitările neonorate din anii precedenți, 159 mii RON sunt din anul 2003, 437 mii RON din anul 2004 și 460 mii RON din 2005.
Directorul general al CAS Suceava a declarat că, în scurt timp, grație acestei suplimentări, se va finaliza onorarea tuturor cererilor de cristaline, a dispozitivelor de orice tip pentru copii, a laringofoanelor, tuburilor de oxigen, stomiilor precum și onorarea cererilor din anii 2003 și 2004.
Pentru a se asigura o eliberarea cât mai rapidă și eficientă a acestor dispozitive, asigurații de pe liste de așteptare trebuie să se prezinte la sediul CAS Suceava imediat ce sunt contactați, împreună cu toate actele solicitate.
„Prin această suplimentare, putem spune că, în cursul anului 2006 am reușit să avem o finanțare cu aproximativ 100% mai mare decât fondurile alocate în cursul anului 2005 și sperăm că această finanțare să crească în continuare în urma demersurilor pe care le vom mai face.
De asemenea, atenționăm asigurații că pentru o serie de dispozitive trebuie să achite la firmele producătoare diferențe de preț dintre tarifele decontate de CAS și costul stabilit de firmă și să se informeze din timp asupra acestui cost. Doresc să precizez că tarifele decontate de instituția noastră pentru fiecare tip de dispozitiv medical nu sunt stabilite de către Președintele Director General al CAS ci sunt aprobate prin lege, respectiv Normele Contractului cadru, în mod unitar la nivel național și rugăm asigurații să nu ne mai blocheze programul de audiențe cu probleme de acest gen, pe care noi nu suntem abilitați să le rezolvăm”, a precizat Cristina Iordăchel.






