Suplimentare a finanțării acordate de Primăria Suceava pentru adăpostul pentru oamenii străzii „Lumină Lină”



Adapostul de noapte Lumina Lină, din municipiul Suceava
Adapostul de noapte Lumina Lină, din municipiul Suceava

Temperaturile foarte scăzute din această iarnă și perioadele prelungite de ger au determinat foarte mulți oameni ai străzii să caute refugiu și hrană caldă la adăpostul de noapte ”Lumină Lină”, care funcționează în cadrul parohiei Bisericii Sf. Vineri, din cartierul sucevean George Enescu.

În foarte multe situații, cei care nu aveau un adăpost în care să fie în siguranță au fost direcționați acolo de voluntari care s-au îngrijit de soarta lor, de echipe ale Poliției Locale sau de la ISU.

Ca urmare a numărului mare de persoane cărora li s-au acordat îngrijiri, hrană și adăpost în cadrul ”Centrului Social de noapte”, finanțarea de 180.000 lei acordată de la bugetul local al Sucevei pentru un an de zile a fost epuizată.

De aceea, în ședința de Consiliu Local de vineri urmează să fie discutat și cel mai probabil și aprobat un proiect de hotărâre privind prelungirea cu patru luni a contractului dintre municipalitate și Asociația ”Lumină Lină”, precum și modificarea modului de alocare a sumelor de cofinanțare a serviciului social, prin alocarea sumei de 105 lei/zi de beneficiar.

Proiectul, care îi are ca inițiatori pe primarul Vasile Rîmbu și viceprimarul Daniel Ungurian, modifică valoarea totală a contractului de finanțare la 280.000 lei, astfel încât să fie asigurată funcționarea centrului social până la finele lunii aprilie, care coincide de obicei cu finalul sezonului rece.

Pentru asigurarea serviciilor sociale de care au beneficiat persoanele fără adăpost din municipiul Suceava, cheltuielile pentru luna decembrie au fost de aproximativ 46.000 lei, în ianuarie 2026 de 55.000 lei, în vreme ce pentru restul anului costurile totale decontate de municipalitate au fost de aproape 62.000 lei.



Recomandări

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații
Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații