Peste 4.000 de copii, însoțiți de părinți și bunici, au luat parte aseară la spectacolul „Am o căsuță mică”, susținut de Gașca Zurli, la Shopping City Suceava.
Cel mai inedit teatru privat pentru copii a prezentat un show interactiv, vesel, colorat și educativ, în care cei mici și cei mari au dansat, au cântat, s-au distrat și au aplaudat alături de Fetița Zurli, Clopoțel, Truli, Tanti Prezentatoarea, Yuppi, Zdrăngănel, Zâna Bună și Vrăjitoarea Tura Vura.
Spectacolul „Am o căsuță mică” este o producție originală plină de energie și culoare, cântece și veselie, interactivitate și multă distracție.
Timp de o oră și jumătate, copiii și părinții s-au bucurat de ingredientele unui spectacol minunat: cântece vesele și antrenante, costume colorate, recuzită atrăgătoare și multă bucurie.
La finalul spectacolului, artiștii au oferit autografe celor prezenți. În plus, cei mici au putut să-și achiziționeze produsele personalizate marca Zurli și au participat, în mod gratuit, la o tombolă cu premii constând în cele mai cunoscute și îndrăgite produse Zurli.
Gașca Zurli a îmbinat perfect teatrul, muzica, poveștile și magia într-un spectacol care i-a vrăjit pe cei mici. Cu sute de spectacole la activ, personajele Zurli împart buna dispoziție ca nimeni altcineva, fiind pe placul tuturor celor mici.
Copiii și-au petrecut timpul distrându-se, relaxându-se, socializând și au plecat acasă cu amintiri plăcute.
Popularitatea Găștii Zurli a atras un număr surprinzător de mare de copii, mai ales că evenimentul a avut loc într-un spațiu public, cu intrare libera. Atât părinții, cât și copiii, s-au folosit de orice articol de mobilier din incinta galeriei comerciale pentru a putea să-și vadă cât mai de aproape personajele preferate. Probabil orice spațiu ar fi fost neîncăpător pentru un spectacol de asemenea anvergură, însă în ciuda unui public foarte numeros, toți copiii s-au distrat și au dansat pe melodiile deja celebre „Am o căsuță mică” sau „Vreau un pupic de noapte bună”.
Totodată,la finalul evenimentului, un grup de copii cu sindrom Down au avut parte de o întâlnire emoționantă cu Gașca Zurli, toți fiind copleșiți de emoții atunci când au fost îmbrățișați de personajele lor preferate.
„Am o căsuță mică”
Superspectacol Gașca Zurli, la Shopping City Suceava
