Pro Istoria Fest

Superconcert Holograf, Vunk și Antonia, pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei

Peste 10.000 de suceveni s-au distrat ore în șir la Pro Istoria Fest
Peste 10.000 de suceveni s-au distrat ore în șir la Pro Istoria Fest

Mii de mâini ridicate în aer, mii de glasuri intonând în cor versurile unor melodii celebre, tricouri date jos și vânturate în aer, fete suite pe umerii băieților, oameni de toate vârstele dansând și cântând, până târziu în noapte, așa a arătat ultima seară a festivalului Pro Istoria Fest, desfășurat pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei.
Seria de concerte începute sâmbătă a continuat duminică, de pe la ora 18.00 până la 23.00, cu o trupă de muzică medievală, Ad-Hoc, frumoasa Antonia, care a dat lovitura cu o serie de piese foarte îndrăgite de public, trupa Vunk, invitată adeseori în Suceava datorită prizei avute la public, precum și una dintre “legendele vii” ale muzicii românești, trupa Holograf.
Discotecă în aer liber, alături de Antonia
Cu o voce impresionantă, dar cu un repertoriu destul de redus, frumoasa Antonia, una dintre cele mai îndrăgite vedete din România, a reușit să farmece publicul și să-l facă să danseze alături de ea mai bine de oră, pe un mix muzical al unora dintre cele mai apreciate piese muzicale de club.
“Marionette”, “I Got You”, “Jameia”, cele mai noi piese ale tinerei interprete, s-au dovedit a fi cunoscute de majoritatea celor prezenți, care au fost fermecați de vocea ei puternică și melodioasă.
Chiar dacă popularitatea de care se bucură după revenirea ei pe piața muzicală se datorează în mare parte și melodiei “Pleacă”, aceasta s-a făcut auzită pe aceeași scenă de la cei care au creat-o, Vunk, care au continuat spectacolul.
Solitul de la Vunk a răgușit pe scenă
Cel care a întreținut atmosfera între concerte a fost actorul și prezentatorul TV Cosmin Seleși, care, zbânțuindu-se pe scenă, strigând, conversând cu publicul și aruncând în stânga și-n dreapta cu fel de fel de obiecte promoționale ale festivalului, precum brățări și tricouri, a făcut ca trecerea de la o trupă la alta să se petreacă fără timpi morți, ci doar cu multă distracție pentru miile de oameni adunați în fața și pe lateralele scenei.
Trupa Vunk și-a făcut intrarea în forță, cu una dintre cele mai bune piese ale lor, “1.000”, urmată apoi de o piesă incendiară, “Artificii pe tavan”, la finele căreia din chitara solistului trupei, Cornel Ilie, a izbucnit un foc de artificii.
Melodii mult îndrăgite, precum “Regele șoselelor” sau “Scapă-mă de ea”, au băgat în priză publicul, care sărea și cânta pe acordurile muzicale, mii de brațe fluturând în aer, în vreme ce unii au renunțat la tricouri, pentru a le roti deasupra capului.
Nu a lipsit nici un mic incident, probleme la instalațiile de sunet, care să demonstreze încă o dată de ce concertele live sunt mult mai greu de realizat decât cele de playback. Rămas fără sunet, Cornel, solistul trupei Vunk, nu a întrerupt spectacolul, ci a continuat să cânte și să vorbească publicului, îndemnându-l la distracție, forțându-se să suplinească lipsa microfonului ridicând vocea. Efortul depus l-a costat destul de mult, pentru că până i-a fost adus un alt microfon, funcțional, Cornel Ilie aproape că a rămas fără glas.
Răgușit, solistul de la Vunk a continuat spectacolul mai bine de o jumătate de oră, îndemnat mai ales de reacția publicului, care îi răsplătea cu ovații și aplauze după fiecare melodie.
“Vreau o țară ca afară” au cântat în cor mii de oameni, după care au continuat într-un ton optimist cu “Noi o scoatem la capăt”.
Piesa de grație a fost celebra “Pleacă”, care, în ciuda vocii răgușite a solistului, s-a bucurat de o foarte mare apreciere, spectacolul fiind încheiat cu focuri de artificii izbucnite pe marginea scenei, în spatele cărora cei de la Vunk s-au aplecat în fața publicului, mulțumindu-i pentru primirea călduroasă.
Magia Holograf
Membrii celebrei trupe Holograf au urcat pe scena festivalului Pro Istoria pe la ora 22.00, dar nimeni nu a plecat înainte de a-i vedea și a le asculta piesele atât de îndrăgite.
“Și băieții plâng câteodată”, “Doar o viață”, “Primăvara începe cu tine” au fost câteva dintre melodiile care au fermecat publicul ani la rând și au fost primite cu aceeași căldură, fiind cântate de buzele a mii de oameni în același timp.
Nu au lipsit nici melodii noi, precum “Cât de departe” sau “Nu mai e timp”, care au răsunat în noapte, pe platoul Cetății de Scaun, cântate de vocile a aproximativ 10.000 de oameni.
Concertul s-a prelungit până aproape de miezul nopții, fiind încheiat cu un superb foc de artificii, adevărate explozii de lumini și culori, care au putut fi admirate nu doar din municipiul Suceava, ci și din localitățile învecinate.

Peste 10.000 de suceveni s-au distrat ore în șir la Pro Istoria Fest
Peste 10.000 de suceveni s-au distrat ore în șir la Pro Istoria Fest
Solistul trupei Vunk a răgușit pe scenă, la Suceava
Solistul trupei Vunk a răgușit pe scenă, la Suceava
Solistul trupei Vunk a răgușit pe scenă, la Suceava
Solistul trupei Vunk a răgușit pe scenă, la Suceava
Piesele trupei Holograf au răsunat în noapte, pe platoul Cetății de Scaun

Antonia a fermecat publicul cu piese proprii dar și cu un mix de melodii în vogă

Final incendiar la concertul Vunk
Final incendiar la concertul Vunk
Peste 10.000 de suceveni s-au distrat ore în șir la Pro Istoria Fest
Peste 10.000 de suceveni s-au distrat ore în șir la Pro Istoria Fest