Rafinament

Superb își va merita numele



Superb își va merita numele
Superb își va merita numele

Mai mult sau mai puțin oficial, reprezentanții Skoda au afirmat recent că primăvara lui 2008 va marca debutul celei de a doua generații Superb. Limuzina va fi complet diferită față de prima serie. La partea frontală va expune blocuri optice noi bi-xenon cu un desen original, grila va fi ușor modificată iar calandrul va expune noul logo Skoda. Proiectoarele de ceață au dimensiuni generoase iar oglinzile retrovizoarevor încorpora un semnalizator. În zona montantului central sedanul păstrează o linie stilistică simplă, clasică în timp ce partea din spate a mașinii se remarcă prin blocuri optice masive care dau un caracter exclusiv noului Superb 2. Schimbări importante s-au produs și la interior unde pasagerii se vor bucura de o ambianță plăcută, spațiu și confort ca urmare a redecorării habitaclului. Materialele vor fi mult mai calitative iar dotările standard și opționale se apropie de nivelul segmentului premium. Superb 2 va fi primul vehicul 100% de Skoda ce reprezintă alte viziuni față de VW Passat pe baza căruia a fost așezată prima generație. Noul model este construit pe platforma extinsă a actualei Octavia și va prezenta numeroase noutăți. Există foarte mari șanse ca noua generație Superb să fie echipată în premieră și cu un sistem de tracțiune integrală permanentă, dar și extinderea gamei cu break. Vârful de gamă Skoda urmează să fie prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva



Recomandări