„Nu am de ce să plec de la Națională”-a declarat Răzvan Lucescu, înaintea meciului cu Bosnia (după care a șters-o pur și simplu).
„Dar motive să rămâi, ai?”– l-am întrebat noi, public, și, desigur, n-am primit nici un răspuns.
Îi pregătisem o întrebare și lui Hagi: „Ce motive crezi că te recomandă pentru numirea la Națională?” și… n-am apucat să i-o punem, fiindcă „regele”, înțelept, a refuzat tronul unui fotbal lălâu și-n penibilă degringoladă. La prima vedere, s-ar zice că a luat o decizie înțeleaptă, văzându-și lungul nasului și adulmecând capcanele unui drum închis. Oricum, hotărârea lui ne bucură: nimic nu-l recomanda pentru cârmuirea Naționalei, fiindcă una-i să dai în minge cu strălucire și alta-i să construiești o echipă reprezentativă în fotbalul european al veacului XXI. Iar fotbalul românesc arată ca o navă avariată, de pe care o șterg primii șobolanii (Lupescu & comp.). Hagi știe că nu poate fi vorba despre nici o calificare la Europene. Înghit pixul dacă se va întâmpla așa minune; chiar dacă, prin cine știe ce scamatorie și joc al rezultatelor, ajungem la baraj, acolo rămânem. Ridicat în slăvi, meciul cu Bosnia a fost tranșat la scor de forfait în primul rând datorită faptului că oaspeții au jucat la fel de prost pe cât am făcut-o și noi la Zenica. Ce-o fi fost așa de formidabil, de-l considerăm „excelent”? Am ajuns în urna a patra valorică pentru că, într-adevăr, acolo ne este locul. Am tot dat înapoi ca racul, ne-am îmbătat cu apă de ploaie, am lăsat sportul-rege pe mâna unor afaceriști veroși și fără scrupule, baza de mase e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, iar marea motivație a rămas banul și iar banul. Dar, toate se vor rezolva, fiindcă vine Pițurcă!
Și ce face Pițurcă? În primul rând, cum era de așteptat, a jumulit Federația de bani. Cu dârzenia în negocieri și abilitățile performerului la barbut, după ce l-a calicit pe Mititelu și a scos Craiova din Ligă, îl ia la rând pe Mircea Sandu. Măcar paralele sfeterisite de la olteni s-au scurs dintr-un buzunar privat; acum, Pițurcă se procopsește cu peste patru milioane de euro (!) din bani publici – sumă cu care s-ar putea întreține fără griji 3-4 centre de copii și juniori! Înțeleg: performanța se cuvine onorată (și) financiar. Dar, mă rog frumos, unde-i performanța? Dați-i și 40 de milioane dacă ne califică la Europeanul de acum, nu la cel din 2016, unde numărul echipelor participante s-a dublat și România n-are cum să rămână pe dinafară, câtă vreme fac umbră gazonului al de San Marino, Luxemburg, Malta, Lichtenstein. Va schimba Pițurcă fața fotbalului mioritic? Dea Domnul s-o facă și-i dăm jumătate de împărăție, plus fata încoronatului de soție. Dar dacă nu, atunci, nu! Mai ales că ne-am fript de atâtea ori și s-a ales de multișor praful din toate nădejdile românilor într-un fotbal care să reprezinte cu adevărat potențele acestei țări. Deși, dacă stăm cât de strâmb și încercăm a judeca drept, se ivește marea întrebare: de ce ar trebui să meargă bine cutare sport într-o țară în care nu merge nimic? La ce capitole mai sunt românii competitivi? La nici unul, c-am ajuns coada Europei. Pe fondul lichidării economiei românești, mulți au făcut avere. Pițurcă își rotunjește averea pe spinarea unui fotbal descleiat și redus la tăcere.
În opinia noastră, corect ar fi fost să i se ofere noului selecționer (supă reîncălzită!) grosul remunerării ca bonus de performanță, nu invers. Dar, repet întrebarea: ce minuni poate izbândi Pițurcă? Dintr-o anumită materie, cu oricâtă pricepere, nu iese bici – care să mai și pocnească! Mă tem că singura nouă performanță a nou-vechiului selecționer va fi reprezentată de cifrele contractului. Întru obținerea de parale, Pițurcă este doctor-docent. Iar noi, cei care suferim pentru nevolnicia fotbalului românesc, rămânem niște fraieri. Cu cioc.
