Joi, 27 noiembrie, în atmosfera caldă și primitoare a Bisericii „Sfânta Vineri” din Suceava, a avut loc un eveniment deosebit, organizat în cadrul parteneriatului educațional „Suntem mereu prieteni”, derulat între patru școli sucevene și Asociația „Lumina Lină”.
Activitatea s-a încheiat într-un mod emoționant, prin realizarea unui program de cântece patriotice, menit să marcheze două sărbători cu profundă încărcătură istorică: Ziua Bucovinei și Ziua Națională a României.
Proiectul a fost coordonat de prof. Gabor Brîndușa și prof. Ciobăniței Valentina de la Școala Gimnazială „Ion Creangă”. Partenerii implicați au fost: prof. Aroneț Laura Angela (Școala Gimnazială Nr. 1), prof. Munteanu Adriana, prof. Vartolomei Lăcrămioara, prof. Bordeianu Geanina, prof. Pasăre Daniela, prof. Glica Laura (Școala Gimnazială Nr. 4 ), prof. Miron Elena Crina (Școala Gimnazială Nr. 8), asistenții sociali Ciutac Mihaela și Pușcașu Simona (Asociația „Lumina Lină”).
Programul artistic a fost îmbogățit de acompaniamentul deosebit al arhidiaconului prof. Ilincăi Petru, care a oferit o notă de solemnitate și profesionalism întregului moment. Întregul eveniment a avut loc cu binecuvântarea protopopului, preot paroh Minu Mititelu, și cu implicarea directă a părintelui Airinei Dumitru, apreciat pentru deschiderea, căldura și susținerea acordată elevilor și profesorilor. Prezența și sprijinul lor au conferit activității o dimensiune spirituală profundă, întărind legătura dintre școală, comunitate și biserică.

Prin implicarea tuturor cadrelor didactice și a reprezentanților asociației, proiectul a reușit să creeze un cadru de colaborare autentică, bazat pe prietenie, respect și valori comune. În fața unui public numeros, elevii au interpretat cântece patriotice care au pătruns în sufletele tuturor celor prezenți. Înălțătoare prin mesaj și melodie, acestea au evocat frumusețea Bucovinei, spiritul neamului românesc și recunoștința pentru eroii care au făurit istoria.
Parteneriatul „Suntem mereu prieteni” a demonstrat încă o dată că atunci când educația, credința și comunitatea se întâlnesc, rezultatele sunt remarcabile. Elevii au avut prilejul de a trăi momente unice de învățare, emoție și unitate, iar profesorii și colaboratorii implicați au contribuit la formarea unor experiențe memorabile, care vor rămâne în sufletele tuturor.
Prin astfel de inițiative, școlile sucevene și Asociația „Lumina Lină” cultivă dragostea pentru tradiții, pentru țară și pentru valorile care ne unesc ca popor.









