Suntem în grafic

E ultima dacă când vă reamintesc ce scriam tot aici înainte de începutul sfârșitului, anume că un scor mai mic de 4 – 0 în meciul de deschidere ar demonstra că România e în maximum de formă și că ar îndreptăți speranțele chiar și pentru un egal smuls Albaniei. În calculele mele de atunci nu inclusesem și Elveția, plecând de la ideea că oricum ne bate. Până la un punct, adică la finalul meciului cu elvețienii, eram în depășire de plan, cum se spunea pe vremea regimului care a inventat generali pe bază de dat cu copita-n bășică: Franța abia ne bătuse cu 2 – 1, iar cu Elveția obținuserăm cel mai nemeritat egal din istoria fotbalului. De aici, speranțe nealterate, ba chiar amplificate, pentru egalul preconizat inițial, pe care acum îl vedeam mai toți transformându-se într-o victorie. Pe bază nu de joc, că de unde nu-i…, ci pe bază de tradiție, că asta ne omoară mai mereu. Apropo, tot tradiția am crezut că ne va face veșnic campioni mondiali la handbal (iar în loc de asta am ajuns să ne bată egiptenii, algerienii etc.), că ne va rezerva toate medaliile de aur în toate competițiile de gimnastică feminină, că va face din barca de 8 + 1 feminin campioana olimpică pentru eternitate. Numai că nici tradițiile nu mai sunt ce-au fost. Așa că albanezii s-au pișat nițel pe ele, iar la pachet și pe întreaga adunătură poreclită reprezentativa României, despre care și eu susțin că nu ne mai reprezintă de foarte multă vreme. Tocmai de aceea, nu am resimțit deloc frustrarea care m-a cuprins în 1994, când alt dobitoc, pe nume Prunea, ne-a îngropat fix cum a făcut-o panarama de Tătărușanu, despre care cu mult timp înainte de a deveni „stranier” scrisesem că habar n-are să iasă la mingile pe sus, de parcă ar avea probleme cu vederea. Iar tot ce a făcut de când s-a cărat a fost să-și perfecționeze ieșirile astea cretine, reușind de două ori în trei meciuri să iasă ca un idiot. Culmea e că nimeni nu zice nimic despre asta. Ori au fost ăilalți, toți, încă și mai cretini, astfel încât ieșirile tăntălăului să pară chiar reușite!? Cum ziceam, n-am avut puterea nici să mă întristez cât de cât, darămite să mă supăr. Păi, pe cine? Pe o gașcă de Nimeni?