Suntem africanii Europei

Ceea ce mă uluiește la trecerea dintre ani este exteriorizarea prin focurile de artificii. Primăriile investesc bani grei în bubuiturile strălucitoare de Revelion, organizate chipurile pentru a-și ferici cetățenii. Dar nici persoanele particulare nu-și refuză această plăcere discutabilă; barosani plini de lovele stropind și ei aerul pașnic, cu artificiile cumpărate din fondurile personale… Totul pentru ca zarva și lumina să vâre boala în păsările cuminți ale văzduhului și-n vietățile terestre, care o apucă înspăimântate care încotro vede cu ochii.
Ce fel de amuzament o mai fi și ăsta? Bubuituri și lumină care durează cinci minute. Ce-i așa de interesant la niște focuri de artificii care colorează nițel cerul? Ar fi suficient să le vezi o singură dată ca să-ți rămână întipărite pentru toată viața și să nu vrei să le repeți.
Efectele acustice și chiar vizuale ale focurilor de artificii se aseamănă cu acelea provocate de raidurile aeriene de bombardament. Bucurându-ne ca niște preistorici, ca niște tribali ce suntem, nu facem decât să atragem ghinionul. Parcă ni s-ar fi urât cu pacea și am invita la noi spiritele sângeroase ale războiului, să ne mai scoată din plictiseală. Parcă ne-am fi săturat de liniște și tihnă și am avea chef de molime, de morți, de răniți, de moloz.
Cineva mi-a replicat că la fel se procedează de Anul Nou și pe Coasta de Azur. Și acolo se trage la cer cu tunul de artificii.
Nici nu-i de mirare, pentru un loc acaparat de mafioții rusnaci. Și de ce ar fi obligatoriu să-i imităm și noi pe costazureni sau pe parizieni? Doar susținem la televiziune că românii au talent, nu?
Mă doare inima și când știu câți bani – bani publici, îndeosebi, că acolo e obiceiul umblatului cu mierea și unsului pe degete – se ard pe artificii. Facem economii la asfalt și la elicoptere SMURD ca să avem ce cheltui pe artificii.
Suntem africanii Europei.