Mare parte din documentele prin care Liceul de Informatică Suceava a intrat în spațiile singurei școli sanitare de stat din județ nu sunt de găsit. Dosarele care nu se găsesc sunt tocmai acelea prin care s-ar demonstra că imobilul în care funcționează acum Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” a fost ridicat prin investiție a Ministerului Sănătății și că spații din clădire au fost preluate de la școala sanitară fără avizul acestui minister. Directorul executiv al Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc, a declarat ieri că a dat dispoziție ca aceste documente să fie căutate și în instituția pe care o conduce, și la Spitalul Județean, precizând că pe masa lui nu au ajuns decât câteva acte, puse la dispoziție de directorul Școlii Postliceale Sanitare.
Conducerea ASP Suceava este decisă să facă toate demersurile necesare astfel încât singura școală sanitară din județ să nu fie scoasă din spațiile ce îi revin. Mai mult, spune Alexandru Paziuc, în clădirea luată de liceul de informatică sau în internat ar putea funcționa ambulatorii ale Spitalului Județean, iar terenul de sport din spatele spitalului ar putea fi utilizat ca pistă pentru elicoptere, în cazul unor pacienți ce necesită transport de urgență la vreo clinică din țară, terenul pe care elevii colegiului joacă fotbal acum fiind amenajat inițial tocmai în acest scop.
Singura școală sanitară de stat din județ (dată în folosință în 1974) riscă să rămână fără spațiu pentru derularea activității, după ce conducerea Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a solicitat recent eliberarea încăperilor școlii sanitare și a făcut în acest sens demersuri către autoritățile locale.
Conducerea școlii sanitare susține că preluarea spațiilor de către liceul de informatică s-a făcut din start abuziv, fără acordul Ministerului Sănătății, care a finanțat ridicarea construcției.
În memoriul înaintat de conducerea școlii se menționează: „Școala Postliceală Sanitară a fost construită din fondurile Ministerului Sănătății, iar atunci când, prin Hotărârea Guvernului ce prevedea ca toate clădirile în care funcționau unități de învățământ, care nu erau ale MEN, școala a trecut în patrimoniul acestui minister, protocolul de predare – primire a fost semnat doar de Inspectoratul Școlar Județean, fără acceptul Direcției Sanitare Suceava și fără avizul Ministerului Sănătății, care este for tutelar împreună cu MEN pentru școlile postliceale de profil sanitar”.





