“Sunt convins că odată întors în localitatea lui, fiecare participant va purta în suflet amprenta taberei din Bucovina”

– Interviu cu criticul de artă Valentin Ciucă, directorul taberei de creație plastică “Lumina Nordului”
Tabăra națională de creație plastică „Lumina Nordului”, organizată sub egida Consiliului Județean Suceava de către Școala Populară de Arte „Ion Irimescu”, și-a desfășurat, în intervalul 18-24 iunie a.c., cea de-a doua ediție. Având ca locație Pensiunea „Casa Albă” din localitatea Vama, tabăra, care a antrenat un număr de 24 de elevi și absolvenți ai școlilor populare de artă din 17 județe din țară și din municipiul București, precum și 4 profesori, artiști consacrați din Suceava (Dumitru Rusu și Viorica Moruz), Buzău (Elena Mihalache) și Târgoviște (Mihai Șerbănescu), și-a prezentat, cu câteva zile în urmă, în salonul care se circumscrie „Ateneului Artelor” din cadrul pensiunii menționate, expoziția de final. O discuție cu directorul taberei, criticul de artă ieșean VALENTIN CIUCĂ, este revelatoare pentru „developarea” întregii acțiuni.
– Cum este acum, la a doua ediție, această tabără cu generic cardinal, care a fost gândită inițial ca “o vacanță productivă și creativă” și a fost privită cu zîmbetul condescendent al unui experiment trecător?
– Fiind la a doua ediție, tabăra de creație “Lumina Nordului”, organizată de Școala Populară de Arte “Ion Irimescu” din Suceva, putem spune că are de pe acum o istorie. Nu a rămas, așa cum se spune, o minune care a ținut doar trei zile, ci iată că ține și-n al doilea an și, ca urmare a lucrurilor care s-au petrecut până acum, a catalogului primei ediții care a circulat în toate școlile populare de artă din țară, la clasele de pictură și de grafică, iată că de data aceasta răspunsul confraților noștri mai tineri este mult mai substanțial și-n același timp mult mai nuanțat din punct de vedere valoric. Tabăra, fără-ndoială, este incitantă pentru cei care vin de exemplu din Baia Mare sau de la Dunăre, adunând în felul acesta tipuri de reacție diferite față de peisajul de aici, dar și surpriza unei lumini cu totul speciale. Colegii noștri mai tineri, fie că este vorba de câțiva la o vârstă școlară mică, de cei care sunt în școli populare de artă sau în licee în ani terminali și care se pregătesc să dea examen la academiile de artă din țară, au găsit aici un spațiu de emulație în sensul că, comparându-se, și-au putut fixa mai bine locul beneficiind de o ofertă de motive plastice atât de variată și de diversă încât în primele zile erau relativ blocați în fața aceastei oferte cu care i-a întâmpinat peisajul Bucovinei, după care a urmat o anumită evaluare, o detașare și fiecare s-a îndreptat către ceea ce a simțit. Unii au pictat în planuri foarte largi, sugerând vălurile succesive de neguri care coboară din înălțimile munților, alții silueta gracilă a unui copac, alții, pur și simplu, pietrele unui râu și apa ca o mișcare continuă, care sugerează că totul trece, totul se scurge. Alții s-au gândit că personajele pe care le-au cunoscut aici ar merita atenție astfel încât și portretul a căpătat consistență, fie în ipostaza identificării unor persoane reale, fie în niște portrete ideale. În plus, mai mult decât altă dată, s-a remarcat compoziția, nu o schiță rapidă, nu o eboșă, nu un peisaj în care intri în jocul naturii, ci compoziția în care artistul se detașează, interpretează realul și vrea să treacă dincolo, în metaforă, în simbol și ne invită într-un teritoriu al unei permanentei iluzii. De aceea cred că, având la dispoziție materiale generos oferite de către organizatori, un climat în care am socotit că este bine nu cu pedanterie didactică, ci cu delicatețe, să mă întrețin cu ei, și mărtuirisesc că, la un moment dat, nu mai puteam face față atâtor solicitări, s-a creat o atmosferă propice creației. În primele momente de odihnă și mai ales când serile noastre, care s-au prelungit mult după cină, am stat împreună povestind din marea istorie a artei lumii și cred că copii au ascultat cu plăcere și au vibrat atât de tare încât i-am simțit dorind mereu alte și alte informații. Profesorii, care au fost de la școlile populare de artă dar care sunt artiști consacrați, profesioniști, au avut tactul și delicatețea de-a nu-i strivi, ci dimpotrivă i-au încurajat să evolueze liber. O tabără este spațiul unei libertăți asumate și singurele constrângeri sunt doar limitele pe care tu le ai de a putea să reverși asupra naturii, a spațiului, a timpului, a tuturor elementelor care pot configura un topos, un loc încărcat de sacralitate.
“Am avut un climat de lucru absolut excepțional”
– A existat un climat concurențial care i-a menținut pe participanți într-o competiție?
– Chiar dacă n-au mărturisit-o, a fost un climat concurențial pentru că artistul trăiește utopia singurătății și a unicității. Cineva de-aici mi-a spus următoarele: “Lucrez cu atâta pasiune și cu atâta forță, dau tot ce am mai bun în mine, pentru că vreau ca peste câțiva ani numele Școlii populare de artă din Satu Mare să poarte numele meu”. Ne-am gândit și la câteva distincții; am zis că este necesar pentru că, la ediția următoare, vor simți poate alții nevoia să dea mai mult și-atunci ierarhiile se vor schimba. Nu am încercat o formă de discriminare, dar am zis că trebuie să punem câteva accente, atât pe valoarea individuală, cât și pe opțiunea tematică, precum și pentru originalitatea modului în care participanții la tabără au putut decupa un segment din această vastă ofertă a naturii din jurul “Casei Albe”. Țin să subliniez că am avut un climat de lucru absolut excepțional și trebie să-l menționez pe profesorul Dumitru Rusu, care a fost efectiv înțeleptul acestei trecătoare comunități care a devenit o comuniune. M-am străduit și eu, cu responsabilitatea pe care-am avut-o, să-i fac să gândească asupra marelui spectacol al artei dintotdeauna în care și ei încearcă să ocupe un loc și o fac cu stăruință și cu multă onoare. Sunt convins că odată întors în localitatea lui, fiecare participant va purta în suflet, dar și în conștientul acela care-l ambiționează, amprenta taberei din Bucovina. Cred că acesta este principalul câștig. Am văzut că fac schimb de adrese între ei ca să comunice, să-și trimită prin internet lucrările pe care le vor mai realiza de-aici încolo, s-a creat în acest spațiu al libertății și un spațiu de solidaritate culturală. E un alt câștig pentru că ei trebuie să dobândească conștiința de creatori, că ești mai mare sau mai mic nu are importanță, acest moment a fost stadiul în care fiecare s-a regăsit între ceilalți, și-a putut evalua posibilitățile și, de ce nu, a putut să viseze că el va fi acela care va duce mai departe probabil un nume care să devină renume.
“Sunt convins că ediția a III-a va crea ecouri și mai mari”
– Care sunt etapele următoare, pentru că și prima ediție a avut urmări, nu s-a încheiat odată cu plecarea din tabără?
– Se va face, cu siguranță, o expoziție la Suceava, așa cum s-a întîmplat și după ediția anterioară, o expoziție într-un spațiu public, poate chiar într-o galerie de artă, și urmează tipărirea unui catalog, cum s-a făcut și cel despre care vorbeam la început, care a trezit interesul și a generat o participare mult mai substanțială. Începem să devenim serioși, nu facem numai lucruri pe care să le bifăm doar așa, ca să fie. A fost o emulație reală și aș spune că în dimineața aceasta, când s-au scos lucrările în curtea exterioară de la Casa Albă, cei care-au trecut pe aici, vizitatori, turiști, s-au oprit și s-au uitat cu încântare, erau fascinați de bucuria culorii și de tinerețea acestor copii care-au venit aici la o întâlnire cu natura. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să trăim și să fim sănătoși ca să putem continua, pentru că sunt convins că ediția a III-a va crea ecouri și mai mari. Suntem evident pe un drum crescendo și cred că fiecare și-a făcut datoria iar asta este foarte important. Organizatorii, pe partea lor, gazdele, de asemenea, iar noi, împreună cu profesorii care sunt îndrăgiți de elevii lor, am creat un climat nu de o pedagogie pedantă, ci lăsându-le deplina libertate. O pedagogie mai subtilă pentru că la vârsta la care sunt cei mai mulți dintre participanți nu trebuie să fie nici dădăciți, nici dăscăliți. S-a creat astfel o atmosferă de prietenie între cei mai în vârstă și cei tineri iar acesta este un alt câștig. Când vor pleca acasă au să se caute unii pe alții pentru că au devenit buni prieteni.
“Vom merge înainte dacă vom ști să privim înapoi”
– În concluzie, cum ați defini expoziția de final a acestei tabere?
– Expoziția a avut ca program libertatea și diversitatea și fiecare, într-o manieră care-l reprezintă, s-a exprimat așa cum a simțit. Nu le-am impus nici motive, nici teme de lucru. De aceea în expoziție sunt formule să zic așa impresioniste, sunt altele în care s-a ajuns la stilizare, în care construcția imaginii are alte rigori, sunt pur și simplu unele de-a dreptul onirice, cu personaje fantastice recuperate din vis. Sunt însă și amprente ale spațiului din Bucovina inconfundabile, așa cum trebuie să subliniez și dimensiunea artelor decorative. A fost deci liberate și diversitate, așa cum ne-am propus, și această tabără își va continua parcursul pe următorul principiu: Vom merge înainte dacă vom ști să privim înapoi.