Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că pentru lucrările de la Stadionul Național „Lia Manoliu” există finanțare și un document de la Guvern care asigură banii în proporție de 80 la sută pentru realizarea acestui obiectiv.
Potrivit edilului șef al Capitalei, declarațiile viceprimarului Mircea Raicu în privința finanțării lucrărilor la Stadionului „Lia Manoliu” aduc „lupta politică la nivel administrativ”.
Sorin Oprescu a subliniat că pentru Stadionul „Lia Manoliu” există finanțare, precum și „un document” prin care Guvernul se angajează să participe în proporție de 80 la sută cu bani pentru realizarea acestui obiectiv.
„Există o hotărâre a fostului primar general Adriean Videanu, o înțelegere între două înalte părți decizionale care este o chestiune de onoare în fața oamenilor”, a declarat Sorin Oprescu.
Totodată, primarul Capitalei a menționat că declarațiile viceprimarului pot fi considerate „minciuni”, pentru că nu sunt demonstrate de acte administrative.
„Cetățenii Bucureștiului au dreptul să fie informați, însă dacă aceste informări nu au la îndemână acte administrative, se numesc minciuni”, a mai spus Oprescu.
Primarul Capitalei a mai arătat că „aceste minciuni sunt cu atât mai grave cu cât vin din parte oamenilor din administrație”.
Oprescu a adăugat că la rectificarea bugetului municipalității va lua bani din domeniile unde proiectele nu au fost realizate, însă nu-i va aloca cu prioritate Stadionului „Lia Manoliu”.
Viceprimarul Capitalei Mircea Raicu a declarat, miercuri, că dacă nu se va găsi finanțare, în următoarele două luni, lucrările la Stadionul „Lia Manoliu” ar putea fi oprite.
Potrivit viceprimarului, în prezent există lucrări efectuate, însă neplătite în valoare de 16 milioane de lei.
Stadionul Național Arena va avea o clasificare de categoria I și o capacitate de 55.000 de locuri. Proiectul noii arene are o valoare de 120 milioane de euro (fără TVA) și ar trebui să fie finalizat în luna mai 2010.
Arena va găzdui în 2012 finala UEFA Liga Europa.





