Sunetele clopotelor simbolizează glasul lui Dumnezeu și al slujitorilor săi, care cheamă oamenii la rugăciune. De aceea, înainte de a fi instalate în clopotnițe, ele sunt mai întâi binecuvântate și sfințite în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Clopotele au o istorie interesantă și foarte îndelungată, regăsindu-se în toate culturile și religiile lumii.
Primele clopote au apărut cu mult înainte de creștinism, în China antică, cu 5.000 de ani înainte de Hristos, iar de acolo s-au răspândit și în Imperiul Greco-Roman.
Creștinii n-au folosit clopot până în anul 313
În ceea ce-i privește pe primii creștini, după cum se știe, trăiau sub persecuții și se adunau pe furiș la slujbe în catacombe, fapt pentru care clopotul era exclus din cult, căci i-ar fi dat de gol. Ba chiar era identificat cu păgânismul, fiind folosit la venerarea zeilor.
În primele comunități creștine din Răsărit și cele din Africa, anunțarea unei slujbe viitoare se făcea de către diaconi, dar după ce Constantin cel Mare a dat libertate creștinismului, în anul 313, lucrurile s-au schimbat, treptat-treptat, fiecare basilică având și clopote pentru a putea vesti cu sunet mare, la lumina zilei, credința creștină.
„Țarul clopotelor” din Kremlin
Cel mai mare clopot din lume se află într-un muzeu din Kremlin și datează din 1735, având o greutate de 216 tone. Tot la Kremlin se află și „Țarul clopotelor”, de 160 de tone, având o înălțime de 6,14 metri și un diametru de 6,6 metri. La fabricarea lui au muncit 200 de oameni. Este într-adevăr deosebit, fiind acoperit cu multe portrete și texte. Povestea lui este puțin tristă, întrucât în urma unui incendiu din 1737, o uriașă bucată de piatră a căzut peste el crăpându-l.
Cele mai vechi de la noi
Cele mai vechi clopote din țara noastră, păstrate până astăzi, datează din secolul al XIV-lea și se află la bisericile de la Sântana Nirajului, Șeica Mare și la Mănăstirea Cotmeana. Din prima jumătate a secolului al XV-lea, menționăm un clopot de la biserica romano-catolică din Cristur și două de la Mănăstirea Cozia, acestea din urmă datând din 1403 și, respectiv, din 1413. Mai numeroase sunt clopotele care s-au păstrat din a doua jumătate a secolului al XV-lea, în special cele moldovenești, dăruite de Ștefan cel Mare mănăstirilor: Putna, la 1484 și 1490; Voroneț, la 1488; Bistrița, la 1490 și 1494. Nici unul din aceste clopote nu se află în uz, fiind doar exponate de muzeu, mărturie a vremurilor trecute și a credinței noastre.
Celebra fabrică Grassmayr
În Europa, cele mai faimoase clopote sunt turnate la fabrica de „Grassmayr” din orașul austriac Innsbruck. Bartlme Grassmayr este întemeietorul acesteia, după ce în 1599 s-a întors dintr-o călătorie de ucenicie pe lângă meșteri vestiți. În acel an a turnat primul clopot, iar de atunci, fabrica familiei Grassmayr a tot făcut clopote pentru marile catedrale ale Europei și pentru turnurile unor orașe vestite. Cunoștințele despre turnarea clopotelor au fost păstrate cu sfințenie de membrii familiei austriece de atunci și până azi, adică de 14 generații, așa încât numai la Innsbruck se fabrică clopote ce sunt perfect armonizate. Clopotele Grassmayr binevestesc pe Dumnezeu din clopotnițele bisericilor din peste 100 de țări, inclusiv de la Catedrala patriarhală din București, începând cu anul 2007. În atelierele Grassmayr se află și un muzeu cu exemplare realizate atât aici, cât și în alte părți ale lumii, fiind expus și un clopot din China, datând din anul 3.000 î.Hr. De asemenea, există acolo și o bibliotecă tematică, ce cuprinde printre altele o enciclopedie a clopotelor de 1.000 de pagini. Muzeul familiei Grassmayr din Innsbruck se bucură de vizitatori din toate colțurile lumii.
Inscripții frecvent folosite
Clopotele se fac, în general, din bronz, prin turnare în anumite tipare, având forma unui pocal așezat cu gura în jos. Suprafața exterioară a clopotelor poate fi decorată – fie direct din turnare, fie prin operații ulterioare cu anumite desene sau cu înscrisuri. Printre cele mai folosite sunt versetele latine: „Vivos voco, mortuos plango, fulgura frango” („Pe vii îi chem, pe morți îi plâng, fulgerele frâng”). O altă inscripție în latină, întâlnită foarte frecvent în Apus, este aceasta: „Laudo deum verum, plebem voco, congrego clerum; defunctos plango, fulmina fugo, festa decoro”, adică „Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulțimea, adun clerul; îi plâng pe morți, alung fulgerele, înfrumusețez sărbătorile”. Cu aceasta se arată toate utilizările ce se dau clopotelor.
(Sursa: Ziarul Lumina, Dan CÂRLEA)
