Marius Șumudică a ajutat-o pe Steaua să iasă campioană, dar acum promite să ia titlul cu Astra.
Șumudică are planuri mari cu Astra – vrea să ajungă până în grupele Europa League și să încheie campionatul pe podium. Nici titlul nu este exclus. Ar fi o premieră pentru el și pentru giurgiuveni.
Sezonul trecut, Șumudică a ajutat-o pe Steaua să ia campionatul, după ce a învins-o pe ASA Târgu Mureș în penultima etapă.
„N-am de plătit nicio poliță. Am spus-o la momentul respectiv că mi-aș fi dorit să le dau o palmă, pentru că ei, toată viață lor, m-au înjurat. Am fost dușmanul lor probabil și se simțeau foarte bine când mă înjurau”, a declarat Șumudică.
„Cred că vom face performanță, iar dacă titlul va veni, ar fi un lucru extraordinar. Eu cred că este greu ca Steaua să câștige campionatul patru ani la rând”, a completat Florin Lovin.
După ce a cucerit două trofee – Cupa și Supercupa României, ambele în 2014 – și a fost vicecampioană în Liga 1, Astra speră să facă pasul următor și să câștige titlul.
„Noi o să ne batem la primele locuri. Sperăm să terminăm pe podium, să vedem dacă vom reuși”, a precizat Constantin Budescu.